Premierul Nicolae Ciucă a efectuat o vizită la Chișinău, capitala Republicii Moldova.
Publicitate
Premierul Nicolae Ciucă a postt pe Facebook o retrospectivă a vizitei pe care a avut-o astăzi, 23 martie 2023, la Chișinău.
„M-am aflat astăzi la Chișinău, un loc de suflet pentru români, iar prima oprire a fost la doamna președinte Maia Sandu. Am discutat împreună despre sprijinul necondiționat pe care #România îl acordă țării vecine în parcursul european și i-am transmis că rămânem alături de Chișinău în plan diplomatic și economic, indiferent de dificultatea temelor de securitate din regiune.
În cadrul întâlnirii cu omologul meu, Dorin Recean, am abordat aspecte economice concrete, precum asistența financiară nerambursabilă a României pentru Republica Moldova, oportunitățile de investiții și evoluția proiectelor comune transfrontaliere. Un capitol important a fost cel referitor la punctele de conectare a infrastructurii de transport, prin modernizarea podurilor existente de la Sculeni, Albița-Leușeni, Oancea-Cahul și deschiderea din luna mai a podului de pontoane Bumbăta-Leova. Am reiterat, totodată, sprijinul României pentru livrarea de gaze pe termen lung, prin intermediul gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău.
La finalul vizitei, i-am transmis președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, aprecieri pentru adoptarea legii ce acordă limbii române statutul de limbă oficială în Republica #Moldova. România își dorește să consolideze punțile dintre noi, astfel încât să ne dezvoltăm economic împreună, asigurând prosperitate cetățenilor noștri“, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.
CITEȘTE ȘI - Ciucă: Republica Moldova se bucură de un capital de simpatie fără precedent la nivel european şi internaţional
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu