Nicolae Ciucă anunță o competitie electorală acerbă pentru PNL. Planurile de colaborare cu PSD rămân necunoscute

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, a declarat, recent, că planurile de colaborare viitoare cu Partidul Social Democrat (PSD) vor fi dezvăluite odată cu anunțarea rezultatelor alegerilor parlamentare și prezidențiale din acest an.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că planul privind colaborarea viitoare cu PSD se va cunoaşte în momentul anunţării rezultatelor alegerilor parlamentare şi prezidenţiale din acest an, subliniind că va fi o competiţie electorală "acerbă".

"În momentul în care vom avea rezultatele alegerilor vom şti care este planul. Sunt convins că aţi remarcat (...) mai devreme am vorbit despre încrederea în electoratul liberal şi încrederea în electoratul de dreapta. Sunt convins că trebuie să avem o abordare cât se poate de coerentă pentru a motiva electoratul de dreapta să vină să susţină tot ceea ce înseamnă valorile şi virtuţile Partidului Naţional Liberal, pentru a putea să avem un final de an cu rezultate foarte bune pentru o construcţie pe dreapta. (...) Va fi vorba despre o competiţie electorală foarte acerbă", a spus Nicolae Ciucă, la Digi24, citat de Agerpres.

Închiderea Văii Oltului era necesară

Nicolae Ciucă a declarat, conform sursei citate, că închiderea drumului naţional DN 7, pe Valea Oltului, pentru lucrări de infrastructură rutieră era o măsură necesară, dar trebuia mai bine pregătită din punctul de vedere al comunicării publice.

"Este o chestiune care trebuia pregătită. Şi vă spun cât se poate de sincer, atât cât am putut eu să văd pe unde am fost în Europa, lucrările la infrastructură se fac pe timp de noapte, ziua lasă oamenii să circule, le dau voie să-şi vadă fiecare de activităţile curente. Este clar că noaptea este un trafic mult mai degajat, existând posibilitatea şi pentru lucrători să poate să se desfăşoare mai bine.

Într-un fel sau altul, decizia trebuia pregătită, trebuiau oamenii anunţaţi pentru că vedem ce se întâmplă, cât disconfort se produce. De cealaltă parte, aveam nevoie să se întâmple odată chestiunea aceasta, pentru că dacă nu se întâmpla, ajungeam din nou ca lucrările la autostrada dintre Râmnicu Vâlcea şi Boiţa, pentru că până la Boiţa s-a ajuns cu partea de autostradă dinspre vest, să se amâne iarăşi un an sau poate mai mult şi cred că am fi aşteptat prea mult", spune Nicolae Ciucă.

Tot în cursul zilei de marți, Nicolae Ciucă a declarat că tema deficitului bugetar trebuie să fie gestionată de Guvern în aşa fel încât creşterea colectării veniturilor la buget să se alinieze cu scăderea cheltuielilor.

"Oamenii au această temere legată de creşterea deficitului. Vedem că există o estimare care ne duce pe finalul anului cu un deficit aproape de 6,8, - 6,9 şi este un un deficit pe care nu putem să îl ducem mai departe, în primul rând pentru că noi trebuie să fim conştienţi că trebuie să facem în aşa fel încât să îl scădem la nivelul de 3%. Există o coroborare între deficitul foarte mare, datoria publică şi creşterea dobânzilor la împrumuturile pe care noi trebuie să le plătim. Ca atare, trebuie să facem în aşa fel încât la nivelul Guvernului, prin măsurile pe care le luăm, toate aceste chestiuni să intre în descreştere" a spus Nicolae Ciucă.

Preşedintele PNL a subliniat că, din datele la zi, rezultă că nivelul colectării taxelor la buget a crescut, dar trebuie avute în vedere în continuare măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare. 'Ministrul de Finanţe a prezentat foarte clar că, în momentul de faţă, la nivelul colectării veniturilor există o creştere de 17% raportat la colectările de anul trecut, deci prin măsurile deja implementate avem ... dar nu ajunge pentru că au crescut cheltuielile bugetare.

Nu este deloc uşor, trebuie gestionat totul la bănuţ, la virgulă, altfel nu merge. (...) toată această chestiune trebuie să fie gestionată în aşa fel încât creşterea colectărilor să se alinieze cu scăderea cheltuielilor bugetare şi este absolut necesar ca la nivelul Guvernului să revenim cu acele măsuri de reducere a cheltuielilor bugetare, altfel nu putem să gestionăm partea aceasta de echilibru fiscal bugetar şi, totodată, pe ceea ce înseamnă recuperarea TVA-ului, pentru că avem un gap de TVA de 35 de miliarde de lei. Au fost propuse nişte măsuri. Ştiţi foarte bine discuţiile legate de măsura pe e-TVA, ea trebuia să fie oarecum discutată înainte cu mediul de afaceri", a precizat Ciucă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel