Nicolae Ciucă, avertisment la OSCE. "Ne aflăm într-un an critic pentru viitorul democraţiei"

Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Nicolae CIucă, preşedintele Senatului României şi al PNL, a participat la Adunarea Parlamentară a OSCE, unde a tras un semnal de alarmă cu privire la pericolele de securitate din Europa şi nu numai. 

Publicitate

"Bătălia noastră nu se opreşte la anul 2024. Personal, am vorbit în mai multe rânduri despre nevoia unei viziuni pe termen lung, despre un 'deceniu al securităţii', care să includă răspunsuri coerente la toate crizele prezentului şi viitorului: de la cea de securitate la pericolul extremismului şi la impactul conflictelor asupra economiilor, mediului şi oamenilor; de la declinul demografic la provocările generate de migraţie. Acestora li se adaugă incertitudinile care vin din dezvoltarea noilor tehnologii, în special a inteligenţei artificiale", a spus Nicolae Ciucă sâmbătă, la Senat, în discursul său la cea de-a 31-a sesiune anuală a Adunării Parlamentare a OSCE, citat de Agerpres.

"România, în prima linie a luptei împotriva antisemitismului"

OSCE, crede Nicolae Ciucă, joacă un rol crucial pentru consolidarea securităţii şi cooperării în Europa. De asemenea, acesta spune că România este şi va rămâne "un partener determinant şi activ". 

"Acţiunile noastre sistematice, pe termen lung, au vizat pe de-o parte încurajarea participării politice şi civice şi incluziunea socială. Pe de altă parte, s-au concretizat în strategii complexe pentru a combate orice formă de discriminare şi pentru a proteja drepturile fundamentale ale omului. România se află în prima linie a luptei împotriva antisemitismului şi oricărei forme de discriminare şi de discurs de ură", a menţionat preşedintele Senatului.

"Ne aflăm într-un an critic"



El a punctat că agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a făcut ca războiul să revină pe vechiul continent şi că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusului la această sesiune a Adunării Parlamentare a OSCE.

Nicolae Ciucă a spus ca în abordarea temei centrale a sesiunii - "Rolul OSCE în actuala arhitectură de securitate: o perspectivă parlamentară" - trebuie să se pornească de la câteva premise, prima fiind aceea a urgenţei acţiunii.

"Ne aflăm într-un an critic atât pentru soarta războiului din Ucraina, cât şi pentru viitorul democraţiei şi al ordinii internaţionale bazate pe reguli. Acţiunea sau inacţiunea noastră vor cântări semnificativ pentru viitorul regiunii. Orice ezitare poate să însemne prelungirea conflictului din Ucraina (...), trebuie să ajutăm Ucraina", a apreciat preşedintele Senatului.

El a subliniat încă o dată importanţa întăririi sprijinului internaţional pentru Republica Moldova.

"A doua premisă ţine de relevanţa formatelor multilaterale şi a dialogului pentru rezolvarea conflictelor şi adaptarea la contextul actual. Parlamentele sunt organismele reprezentative ale democraţiilor. Acţiunea noastră la nivel parlamentar trebuie să se ridice la imperativul momentului. A treia premisă este aceea că ne aflăm la intersecţia unei multitudini de crize şi ameninţări care se potenţează reciproc, pe toate cele trei dimensiuni ale acţiunii OSCE: politico-militară, economică şi de mediu, respectiv umană", a mai menţionat Nicolae Ciucă.

El a adăugat că războiul se poartă nu doar pe câmpul de luptă, ci şi pe terenul dezinformării, manipulării şi propagandei, care alimentează discursul de ură, extremismul şi radicalismul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel