Nicolae Ciucă, liderul PNL, președintele Senatului, a făcut declarații, în exclusivitate la DC News și DC News TV, cu privire la reglementările microîntreprinderilor.
„Prin acest regim fiscal pe care România l-a avut până de curând, sub guvernul dumneavoastră, sub alte guverne liberale, inițiat, ca să spunem până la capăt, de guvernele Ponta la vremea respectivă, - ușurarea regimului fiscal în România -, țara noastră a avut una dintre cele mai mari creșteri economice din Uniunea Europeană. Fapt care ne-a și plasat, cum ați spus și dvs., cu produsul intern brut la 350 de miliarde de euro și va continua să crească - locul doi în Uniunea Europeană.
Bloomberg anunță că PIB-ul per capita în prețuri comparabile va depăși Polonia în 2025 fiind numărul unu în Europa de Est. Am depășit Portugalia, Finlanda. Așadar, au fost sisteme care au funcționat inclusiv sub guverne liberale, inclusiv sub cel pe care l-ați condus. România a făcut un uriaș salt de 50 de miliarde din 2022 în 2023, conform estimărilor FMI. De ce umblați la aceste lucruri?”, a precizat analistul politic Bogdan Chirieac.
„Vor funcționa și de aci înainte. La capitolul microîntreprinderi, trebuie să se regleze pe nivelul de similaritate cu ceea ce există în Uniunea Europeană. Este absolut asumat în PNRR”, a răspuns liderul PNL Nicolae Ciucă.
„Republica Irlanda are 10%. Și e în Uniunea Europeană Republica Irlanda!”, a intervenit Bogdan Chirieac.
Nicolae Ciucă a precizat că: „Și ei vor fi nevoiții să-și îndeplinească...”
”Deocamdată nu vor. Știți că-s presiuni și vor să le ia banii - la Apple, la Google, la toate, big tech. Sunt în Irlanda! Bruxelles-ul a cerut să le ia bani în plus și Irlanda a spus: ”Nu, nu, mulțumim. E bine așa cum sunteți”, a adăugat Bogdan Chirieac.
„Și noi am reușit să temporizăm, pentru că și nouă ni s-a cerut în cadrul negocierilor să scădem plafonul. Am reușit să păstrăm plafonul la 500.000, am reușit ca prin aceste mici ajustări și reveniri la acele cote de impozite, la acea cotă de impozite pentru cei care depășesc 60.000 de de euro, să ajungem la 3%. Cu toate acestea, încă o dată, am reușit să menținem facilitățile pentru microîntreprinderi.
Este o asumare pe care am avut-o cu mediul de afaceri ca, începând din luna ianuarie, după sărbători, să ne așezăm la masă și să discutăm tot ceea ce ține de fiscalitate, astfel încât să nu mai existe niciun fel de astfel de fractură și într-adevăr mediul de afaceri să beneficieze de predictibilitate și de stabilitate. Oamenii nu au cerut altceva decât stabilitate și predictibilitate fiscală, pentru că discutăm de un mediu de afaceri. Cel puțin oamenii de afaceri din România, capitalul românesc, asigură 4 milioane de locuri de muncă", a spus Nicolae Ciucă.
Vezi emisiunea completă aici:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News