Nicolae Ciucă, la Botoșani: Să-i învățăm pe oameni să pescuiască decât să aștepte să primească pește

Inquam Photos / Malina Norocea
Inquam Photos / Malina Norocea

Nicolae Ciucă, liderul PNL, a vorbit despre modul în care ar trebui să fie făcută politica și  investițiile de care este nevoie în România,  la evenimentul de lansare a candidaților în Botoșani. 

"Am să încep de la chestiunea aceea cu pescuitul. Mi-a plăcut foarte mult. E biblică. Să-i învățăm pe oameni să pescuiască decât să aștepte să primească pește. (...) Obiectivul nostru discutat la PNL e de a veni în funcții de conducere cu oameni care au făcut ceva în viață. Este foarte important ca cei care au performat profesional să vină să-și asume responsabilitatea politică, pentru că politica se face cu oameni care au înțelepciune, care au demonstrat în viața lor.  Politica e arta de a reuși", a spus Nicolae Ciucă, la evenimentul de lansare a candidaților în Botoșani, unde a fost însoțit de Lucian Bode, Ilie Bolojan și Gheorghe Flutur.

"Încercăm să aducem modele din Ardeal și Suceava"

"Venim de la Flămânzi, am oprit acolo, pentru că primarul nostru liberal a reușit să finalizeze un proiect pe mobilitate urbană, cu care și noi trebuie să ne mândrim, ADR Nord Vest. La Flămânzi, administrația liberală a reușit să atragă fondurile și să investească. Este un exemplu. (...) Dacă e să comparăm cu ce se întâmplă la nivelul județelor din Ardeal, unde de ani de zile de nenumărate mandate administrația liberală a reușit să pună în practică tot ce și-a propus și să aducă un exemplu la nivel național. Încercăm să aducem modele din Ardeal și nu numai. Putem vorbi și de modelul liberal de la Suceava", a mai spus președintele PNL.

"Știm cu toții cât s-a trudit pentru Autostrada Moldovei"

Nicolae Ciucă a vorbit și despre investițiile în infrastructură și conectarea regiunilor în mandatele liberalilor, în comunitățile locale:

"Și la Suceava, și la Bihor, și în municipiul Oradea sunt proiecte care dincolo de ce a reprezentat partea de servicii pentru cetățeni, trebuie să vedem concretețea nivelului de investiții atins la nivelul județului, trebuie să vedem acea interconectivitate. Împreună cu domnul Flutur, cu domnul secretar general Bode, știm cu toții cât s-a trudit pentru Autostrada Moldovei, știm cu toții că terminalul duce până la Suceava și Siret. Vrem în continuare să reprezinte componența de interconectivitate cu proiectele cu Ucraina. Știu cât de mult a trudit dl Ilie Bolojan să lege Bihorul de infrastructura mare a rețelei de autostrăzi, să lege Crișana de Banat."

"Acestea sunt argumentele pe care trebuie să le comunicăm oamenilor"

Liderul liberal este de părere că liberalii trebuie să identifice potențialul de investiții și să dezvolte în continuare localitățile pe care le administrează. Acesta nu a uitat să precizeze că liberalii au fost cei care au reușit cea mai mare absorbție a fondurilor europene, preluând guvernarea cu sub 50% nivel de absorbție și ajungând acum la peste 90%. 

"In guvernarea liberală, în 2022, s-a reușit să avem o creștere economică sănătoasă, creștere pe investiții. Acestea sunt doar câteva din argumentele pe care noi trebuie să le comunicăm oamenilor. Nu mai vorbim de creșterea pensiilor pentru că pe guvernare liberală au crescut cu 60%", a spus Nicolae Ciucă.

"În momentul în care vom avea dialog cu oamenii, vom schimba percepția. Cred că diferența dintre PNL și celelalte partide e diferența de la vrere la putere, adică să lăsăm la o parte vorba și să trecem să facem ce avem de făcut", a punctat liderul liberal.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel