Află ce declarații a făcut președintele Senatului, Nicolae Ciucă, la lansarea candidaților PNL din județul Sălaj.
Președintele Senatului, Nicolae Ciucă, a făcut declarații în urma lansării candidaților PNL din județul Sălaj.
„Mă bucur foarte mult să revin la Zalău, să revin în județul Sălaj. (...) S-au nominalizat aci nume importante pentru istoria noastră și pentru truda și lupta păstrării românismului ca Simion Bărnuțiu, Gheorghe Pop de Băsești, Iuliu Maniu, Corneliu Coposu. Îi amintim de fiecare dată cu mândrie și cu deferența necesară, dar trebuie să păstrăm tot timpul în minte căci pentru a le păstra memoria trebuie să le păstrăm valorile și virtuțile pe care ei le-au promovat”, a declarat Nicolae Ciucă.
„Au fost oameni care au promovat iubirea de țară, au fost oameni care au promovat credința în Dumnezeu, au promovat credința noastră creștină, au fost oameni care au promovat valorile familiei și nu în ultimul rând au fost oameni care au promovat valorile Partidului Național Liberal prin tot ceea ce au făcut și tot ceea ce trebuie să facem noi de aci înainte. Au fost oameni care au promovat virtuțile și le-au probat în practică. Au fost oameni care s-au sacrificat pe sine”, a continuat președintele Senatului.
Nicolae Ciucă a mai vorbit despre Avram Iancu, menționând că anul acesta s-a legiferat Anul Avram Iancu ”pentru că sărbătorim 200 de ani de la nașterea crăișorului munților”. ”El a zis că unicul său dor în viață este: 'să îmi văd națiunea mea fericită' ”, a spus președintele Senatului.
Generalul în rezervă a mai menționat județele Sălaj și Cluj: „Au reușit să dezvolte împreună un proiect, cele două județe, Sălaj și Cluj, în valoare de 355 de milioane de euro prin care vor dezvolta rețelele de apă potabilă și apă uzată. Nu sunt bani puțini, dar sunt pentru un obiectiv atât de important pentru ambele județe”.
„Chiar aveam astăzi cu cineva o discuție legată de generația tânără şi spunea că, din ce a reuşit să-și dea seama, din sondaje, din ceea ce a mai putut să citească, generaţia tânără nu ar mai fi atât deschisă şi nu ar mai avea atât de multă voinţă să se angajeze la activităţi mai grele, la un pic de sacrificiu. Şi i-am spus că nu este adevărat. Nu trebuie să generalizăm şi nu trebuie să facem din unul sau două rapoarte de sondaj o caracteristică generală pentru una sau două generaţii. Eu am foarte mare încredere în tinerii de astăzi, pentru că şi noi am fost ca ei”, a susținut Nicolae Ciucă
Precizările au fost făcute contextul în care candidatul PNL pentru Șimleu Silvaniei, Cristian Lazăr, actualul primar în Șimleu Silvaniei, a fost, în 2020, cel mai tânăr primar de oraș din România.
Ciucă a mai declarat că: „Important este să avem această deschidere la dialog, această umanitate ce înseamnă să ai un dialog cu oricine, nu contează ce profesie, nu contează ce vârstă are. Contează doar să avem disponibilitatea să dialogăm și să explicăm. Să răspundem pentru ceea ce n-am făcut bine sau pentru ceea ce n-am făcut deloc, dar toate chestiunile astea trebuie să fie cunoscute.
În final, președintele Senatului a invitat femeile să lupte pentru a ajunge pe ”scenă”, referindu-se la scena cu candidații PNL din județul Sălaj.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News