Nicolae Ciucă a făcut declarații după încheierea negocierilor pentru formarea Guvernului, urmat fiind de Marcel Ciolacu și Kelemen Hunor.
”Am finalizat toate activitățile care vizau formarea Guvernului, suntem în măsură să mergem, luni, cu o propunere de premier, am convenit să avem o propunere unică de premier. În momentul de față, am lucrat cele două variante, așa cum am precizat și ieri, atât cu o formulă cu premier PSD, cât și cu o formulă cu premier PNL. Urmează ca până luni dimineață să stabilim și să avem o formulă. Nu am convenit formula unică de premier, am zis că o convenim până luni dimineață” a spus Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL și șef al echipei liberale de negocieri.
Întrebat dacă în cazul unui premier liberal, vor merge zece ministere la PSD, inclusiv Secretariarul General al Guvernului (SGG), opt ministere la PNL și trei ministere la UDMR, Nicolae Ciucă a confirmat. În cazul unui premier PSD, se aplică formula inversă. ”Pe principiu așa” a afirmat Nicolae Ciucă. Transporturile, Finanțele și SGG merg la partidul care nu dă premierul, conform lui Nicolae Ciucă. Din declarațiile sale, pare că s-au conturat deja un Guvern și un premier. Întrebat dacă se vor schimba cele trei, în momentul rocadei, a răspuns: ”Există și această variantă discutată”.
Nicolae Ciucă a afirmat că-n varianta cu PNL premier, partidul a obținut mai mult decât a făcut-o Ludovic Orban în trecut, când a fost acuzat că și-a negociat propria funcție, cedând ministere importante: ”Așa cum arată varianta cu premier PNL, am obținut mai mult decât data trecută”. După ce i s-a spus: ”Iertați-mă, dar Finanțele sunt la PSD”, Nicolae Ciucă a intervenit: ”E o formulă agreată. Am precizat că partidul care dă premierul nu are Ministerul Finanțelor”. ”E nevoie de foarte multă răbdare, e cât se poate de necesar să avem răbdare, încredere și să furnizăm cetățenilor siguranța de care este nevoie în situația în care ne găsim” a continuat el.
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a ieșit la declarații după Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL. ”PSD merge cu cele două variante și vom vedea luni cu ce variantă și cu ce vot ies de la colegii mei. Vom vedea cum închidem acest lucru în cele o oră sau două, până mergem la Cotroceni. Joi, România va avea un Guvern! V-am spus foarte clar: joi, România va avea un Guvern! Astăzi cred că s-au uniformizat toate lucrurile în ambele variante.” a declarat Marcel Ciolacu, președintele PSD. El a spus că au fost găsite toate sursele de finanțare, în funcție de prioritățile avute. ”Da, absolut toate” a întărit Marcel Ciolacu.
Kelemen Hunor, președintele UDMR, a ieșit la declarații după Marcel Ciolacu, declarând: ”Mâine mergem la consultări, la ora 12:00, la președinte, spunând că avem program de guvernare, avem structura Guvernului, cu două ministere nou-înființate și acordul politic pentru funcționarea coaliției. Vor fi Ministerul Turismului și Antreprenoriatului și Ministerul Familiei și Tineretului. (...) Am inițiat, am susținut, susținem în continuare un minister al Familiei, fiindcă altfel nu se poate, nu ai cum să rezolvi problema demografiei, nu ai cum nici măcar să încerci să rezolvi, pentru că în 30 de ani tot ce s-a făcut nu a dat roade, de aceea eu mă bucur că se înființează această structură”. El s-a declarat convins că vor merge cu o singură propunere pentru funcția de prim-ministru: ”Altfel, nu are rost să mergem împreună”. ”Guvern minoritar nu vom avea” a dat liderul UDMR asigurări, în încheiere.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu