Nicolae Ciucă nu e de acord cu nominalizarea făcută de Marcel Ciolacu pentru funcția de comisar european. Unde ar fi greșit premierul

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a reacționat la nominalizarea comisarului european. 

Publicitate

Citește și: EXCLUSIV  Roxana Mînzatu, prima reacție oferită DC News după ce a fost nominalizată comisar european de Marcel Ciolacu

Zvonurile politice îl dădeau ca sigur pe Victor Negrescu, vicepreședintele Parlamentului European, drept nominalizarea României pentru funcția de comisar european. Ulterior, numele pe care premierul Marcel Ciolacu l-a propus la Bruxelles a fost Roxana Mînzatu. 

Întrebat despre nominalizare, la TVR Info, Nicolae Ciucă a răspuns: "Noi ne-am susţinut punctul de vedere ca pentru comisarul european să existe o discuţie în interiorul coaliţiei, pentru că nu este vorba despre o funcţie şi o persoană care să fie nominalizată de un om anume, de un lider de partid sau de altul, pentru că, aşa cum văd eu lucrurile şi cum le înţeleg, legate de relevanţa comisarului european, el nu este reprezentantul unui partid anume, el este reprezentantul României. El trebuie să aibă greutatea şi libertatea de mişcare la nivelul Comisiei Europene în primul rând pentru a înţelege şi a fi în măsură să pună în aplicare tot ceea ce ţine de competenţele unui astfel de portofoliu. Neavând portofoliu, mie mi se pare că, neavând un portofoliu nominalizat, este greu să vii cu cineva şi să nominalizezi persoana de dinainte fără să ştii ce urmează să facă”. 

Președintele PNL a mai declarat, conform Agerpres: ”Din discuţiile pe care le-am avut, că am discutat într-adevăr cu premierul, dumnealui a susţinut că îl interesa un domeniu economic, portofoliul economiei, piaţă internă. Noi am susţinut portofoliul extinderii, portofoliul agriculturii, chiar dacă l-am avut. Până la urmă trebuie să vedem şi interesul nostru şi ceea ce ne interesează în mod deosebit, pentru că avem argumente. România este totuşi una dintre ţările Uniunii Europene care ocupă primul loc la producţia de floarea soarelui, la porumb. Deci suntem o ţară care contăm în domeniul agricol în Uniunea Europeană. Sigur anul acesta nu mai putem să vorbim de aceleaşi producţii, pentru că a fost un an foarte secetos şi chestiunea aceasta ne-a afectat foarte tare. Sigur, este un dat de la natură pe care nu putem să-l controlăm dar, în acelaşi timp, erau măsuri pe care până acum ar fi trebuit să le luăm în ceea ce priveşte continuarea dezvoltării sistemelor de irigaţii”. 

Despre nominalizarea comisarului, Marcel Ciolacu afirma că ”acest atribut este exclusiv al primului-ministru, dar, cum este şi normal şi cum deja am vorbit cu preşedintele Nicolae Ciucă, vom avea o discuţie în următoarele zile. De asemenea, institutional, dacă dorim o anumită normalitate, voi avea o discuţie şi cu preşedintele României, pentru că preşedintele este reprezentantul României în Consiliul European şi e normal să ne coordonăm aceste negocieri”. 

DC News a contactat-o pe Roxana Mînzatu, membră PSD și europarlamentară, cu ce gânduri întâmpină această nominalizare a premierului Marcel Ciolacu, dar și ce experiență o recomandă pentru a ocupa funcția de comisar european. Roxana Mînzatu a oferit prima reacție pentru DC News.

"Sunt onorată de nominalizare. Apreciez încrederea pe care mi-a acordat-o premierul Marcel Ciolacu. Evident, este pentru mine un privilegiu, dar și o responsabilitate să pot să reprezint România, într-o structură decizională atât de importantă a Uniuni Europene, precum este Comisia Europeană. Comisia Europeană are un rol diferit față de Parlamentul European în care activez acum. Este motorul integrării europene, are inițiativă pe zona legislativă, pentru a duce înainte integrarea europeană. Cert este că mă duc pe acest drum cu o experiență de două decenii, în zona politicii de coeziune, a fondurilor europene, care, iată, au schimbat viața multor români și a multor europeni", a spus Roxana Mînzatu.

Vezi mai mult aici

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel