Nicolae Ciucă, preşedintele Senatului, a salutat anunţul premierului Marcel Ciolacu, potrivit căruia în martie 2024 România va intra în spaţiul Schengen, aerian şi maritim în primă fază.
"Admiterea României în Spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime este rodul unei munci care a început imediat după integrarea noastră în Uniunea Europeană. În toți acești ani, de la putere sau din opoziție, PNL a tratat dosarul României ca o prioritate absolută, fiind vorba despre cel mai important proiect de țară, după ce am devenit membri ai UE și NATO.
Cei mai consistenți și relevanți pași au fost făcuți în perioada guvernărilor liberale din ultimii ani, când miniștrii Afacerilor Externe, Afacerilor Interne și Justiției au depus toate eforturile pentru cauza României.
Eforturile conjugate ale președintelui României, Klaus Iohannis precum și ale ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu și ale ministrei Afacerilor Externe, Luminița Odobescu, ne aduc astăzi semnale externe extrem de pozitive.
O admitere parțială - ca urmare a unui acord politic al tuturor statelor membre UE - este un real succes. Vom continua eforturile pentru admiterea cu granițele terestre, pentru traficul rutier și feroviar și pentru obținerea statutului de membru cu drepturi depline în Spațiul Schengen. Vom continua negocierile la nivel diplomatic și lucrul la nivel tehnic pentru atingerea acestui proiect de țară esențial pentru viitorul României", scrie Nicolae Ciucă pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu