Antrenorul Nicolae Dică a semnat cu FCU Craiova.
Tehnicianul Nicolae Dică a fost numit, luni, în funcţia de antrenor principal al echipei FCU Craiova, el semnând un contract valabil până la finalul actualului sezon al Superligii de fotbal.
'Clubul nostru a ajuns la un acord cu Nicolae Dică pentru preluarea funcţiei de antrenor principal. Fostul atacant român, în vârstă de 43 ani, a semnat o înţelegere valabilă până la finalul sezonului şi vine alături de George Cotigă, cel care va fi antrenor secund', au anunţat reprezentanţii FC U Craiova pe pagina oficială de Facebook.
Ultima echipă pregătită de Nicolae Dică a fost CS Mioveni, formaţie retrogradată în eşalonul secund la finalul sezonului trecut, tehnicianul reziliind contractul la 26 aprilie. În vârstă de 43 de ani, Nicolae Dică a mai antrenat formaţiile FCSB şi FC Argeş.
În prima etapă a Superligii, FCU Craiova, condusă de pe bancă de tehnicienii Florin Drăgan şi Dan Vasilică, interimari, după plecarea portughezului Joao Janeiro, a fost învinsă de FCSB cu scorul de 3-1 (2-0), duminică seara, la Târgu Jiu, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News