Nicolae Dică încheie aventura la FC U Craiova după o lună

Foto: FC U Craiova
Foto: FC U Craiova

Nicolae Dică a încheiat colaborarea cu FC U Craiova, după o lună de activitate.

FC U Craiova şi Nicolae Dică, antrenorul principal, au decis să îşi încheie colaborarea, conform anunţului făcut de clubul de fotbal din Bănie pe pagina sa de Facebook sâmbătă dimineaţa, transmite Agerpres.

Dică ajunsese la echipa lui Adrian Mititelu pe 17 iulie, după prima etapă, şi a obţinut două victorii şi trei înfrângeri. Nicolae Dică, care are 43 de ani, a mai pregătit echipele FCSB, FC Argeş şi CS Mioveni.

Dică şi-a încheiat mandatul la FC U Craiova după ce alb-albaştrii au pierdut cu Petrolul Ploieşti cu 4-3, vineri seara, pe Stadionul ‘‘Ilie Oană’’.

Meci spectaculos în Superligă. Petrolul - FC U Craiova 4-3

Petrolul Ploieşti a învins-o pe FC U Craiova cu scorul de 4-3 (2-1), vineri seara, pe teren propriu, în primul meci din etapa a 6-a a Superligii de fotbal. Petrolul a reuşit a treia sa victorie consecutivă, una spectaculoasă, prin golurile marcate de Christian Irobiso (4, 60), Jair (12) şi Alexandru Musi (75).

Pentru FC U Craiova, care a pierdut pentru a doua oară în acest sezon cu 3-4 (după eşecul de acasă cu U Cluj), au punctat Benjamin van Durmen (35), Aurelian Chiţu (80) şi Juan Bauza (85 - penalty), după un fault comis de Gheorghe Grozav asupra lui Alexandru Blidar. Petrolul a avut un gol anulat de VAR pentru henţ (Takayuki Seto, min. 63) şi o bară, prin Alexandru Musi (66).

FC U Craiova a suferit a patra înfrângere în acest campionat.

FC Petrolul Ploieşti - FC U 1948 Craiova 4-3 (2-1), Stadion Ilie Oană - Ploieşti


Au marcat: Christian Irobiso (4, 60), Jair da Silva Tavares (12), Alexandru Musi (75), respectiv Benjamin van Durmen (35), Aurelian Chiţu (80), Juan Bauza (85 - penalty).
Arbitru: Horaţiu Mircea Feşnic (Cluj-Napoca); arbitri asistenţi: Valentin Avram (Bucureşti), Alexandru Cerei (Cluj-Napoca); al patrulea oficial: Iulian Călin (Ştefăneşti/Argeş)
Arbitru video: Cătălin Popa (Piteşti); arbitru asistent video: Romică Bîrdeş (Piteşti)
Observatori: Iosif Olah (Sfântu Gheorghe) - CCA, Marian Bucurescu (Bucureşti) - LPF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel