Antrenorul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că obiectivul echipei sale, de a intra în grupele Europa Conference League la fotbal, a fost atins, jucătorii săi având sarcina de a juca cu plăcere în meciul cu West Ham, de joi.
Publicitate
"Obiectivul ni l-am îndeplinit, băieţii trebuie să intre cu plăcere, să joace fotbal de plăcere la fiecare partidă. Obiectivul era să ne calificăm în grupe. Mă bucur că am ajuns în grupele Conference League şi că întâlnim o echipă de nivelul lui West Ham. E o mândrie şi o bucurie pentru noi că suntem aici să dăm piept cu o echipă de nivelul acesta, dintr-un campionat foarte puternic. Toată lumea ştie ce adversar este, câţi bani a investit. Cred că sunt pe locul trei ca investiţii. Eu sunt mândru că antrenez din nou în Europa. Eu mă mândresc cu treaba asta, sunt mândru de ceea ce am realizat în această lună de când sunt la echipă. În Europa, pentru că în campionat nu sunt mulţumit. Să antrenezi la un meci cu 60.000 de oameni în tribună... ce poate să-şi dorească mai mult un antrenor? Dacă am ajuns aici, nu trebuie să facem doar prezenţă. Chiar dacă pierdem jocul, trebuie să ieşim cu capul sus", a declarat Dică.
Tehnicianul a precizat că pentru a obţine un rezultat pozitiv echipa sa trebuie să joace perfect din toate punctele de vedere.
"Am primit multe goluri, ceea ce este clar şi nu îmi convine nici mie. Avem foarte multe goluri primite în campionat, nu este OK, sper ca uşor-uşor să reglăm greşelile pe care le facem. Trebuie să facem un meci perfect din toate punctele de vedere pentru a putea scoate un rezultat pozitiv. Este clar că va fi o partidă foarte grea. Ştim lucrul acesta, trebuie să fim pregătiţi pentru o partidă foarte grea. Defensiv trebuie să facem cât mai puţine greşeli sau chiar deloc pentru a putea scoate un rezultat pozitiv. Eu am încredere în băieţii mei că mâine vom face un meci bun. Nu este greu să motivezi jucătorii pentru un astfel de meci, aşa cum se întâmplă şi la echipele mici din campionat care se motivează la meciurile cu noi", a completat Dică.
Partida West Ham - FCSB, din cadrul primei etape a Grupei B a Europa Conference League, se va disputa joi, la Londra, cu începere de la ora 22:00, scrie Agerpres.
Rachid Bouhenna a fost inclus de Nicolae Dică pe lista pentru UEFA.
„Eu l-am iertat. Eu n-am nicio treabă, că nu e vorba de iertat aici, e vorba că eu nu sunt mulțumit de el. Adică nu mă simt în singuranță când este el, când joacă fundaș central.
O să vedem. Probabil o să-l mai încerce, o să-l mai bage dacă o să fie nevoie”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.
Bouhenna a ajuns la FCSB în această vară, din poziția de jucător liber de contract, după despărțirea de CFR Cluj. Acesta are o cotă de piață de 500.000 de euro.
Nicolae Dică a fost extrem de supărat după meciul cu Farul, pierdut cu 1-3 în Superligă, şi a anunţat că va face schimbări, dacă va mai fi antrenor. Gigi Becali l-a sunat imediat pe antrenor.
”Voi vedeți lucrurile într-un fel, eu le vad în alt fel. Că am mâncat bătaie, așa este. Dar eu i-am spus lui Dică și data trecută (n.r.- după 2-2 cu Hermannstadt): `Bă, nu fi supărat! Rezultatul e mincinos`. Acum spun iar.
Am vorbit aseară: `Stai liniștit. Rezultatul e mincinos`. Am vorbit azi dimineață iar. Noi am avut 70% posesie. Noi nu putem fi supărați că am luat un gol... Era Dulca acolo, Dawa a făcut penalty... Al doilea gol tot pe o greșeală l-am luat.
Nici noi nu am jucat extraordinar. De ce? Am jucat în 3 jucători: Coman, Compagno și Cordea. Așa nu se poate câștiga meciul. I-am zis lui Dică: `Fă ce vrei. Nu mă bag. Dacă vrei să reglezi, schimbă 2-3 jucători în minutul 15. Eu nu mă bag`.
A zis și Dică: `Dacă rămân eu...`. Nu înțeleg de ce a zis. De ce ai spus prostia asta? Am câștigat 8 milioane de euro cu el. Nu se pune problema să plece. De unde a scos-o? Nici măcar nu înțeleg. Iau 8-9 milioane datorită lui”, a declarat Gigi Becali, citat de Digisport.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu