Nicolae Istudor, rectorul ASE a vorbit despre numărul studenților din cadrul Academiei de Studii Economice dar și despre integrarea lor în câmpul muncii la finalul anilor de studiu.
Publicitate
Nicolae Istudor, rectorul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), a discutat despre gradul de ocupare al locurilor de studii din cadrul Academiei de Studii Economice.
”Am avut unul dintre cei mai buni ani pentru admitere. Cam 50% din studenți sunt în regim de plată bugetar, ceea ce înseamnă că ne asigură garanția unui buget echilibrat pentru anul următor. Practic, noi nu am scăzut numărul studenților admiși în anul întâi, în condițiile în care, în ultimii ani, numărul de absolvenți de liceu sunt din ce în ce mai puțini.
În total, Academia are 21.695 de studenți dintre care 10.000 în anul întâi. Trebuie să recunoaștem că, după prima sesiune, sunt destul de mulți studenți care nu fac față sau renunță și undeva la 700-800 de studenți din anul întâi ne pleacă. Fie că nu au luat examenele, fie că își schimbă domiciliul, sunt diverse motive.
În piață, se spune că este exigență mare, dar nu cred că numai din această exigență există această renunțare, ci pur și simplu copiii s-au înscris și la două universități și atunci au constatat că nu le pot duce pe amândouă și, prin urmare, renunță la una. Unii se duc acolo unde e mai ușor, nu acolo unde ar putea să obțină o pregătire și aptitudini care ar putea să îi conducă la obținerea de locuri de muncă destul de bune și bine plătite.
Economiștii, într-adevăr, sunt destul de bine plătiți în această piață. Avem o serie de absolvenți care ne reprezintă cu brio în piața muncii, avem recomandări care ne plasează foarte bine în clasamentele internaționale și ne bucură faptul că, de fiecare dată când sunt contactați responsabilii din resursele umane din firmele naționale sau unitățile publice, spun că, într-adevăr, au învățat carte la ASE și pentru noi este cea mai mare bucurie”, a declarat Nicolae Istudor, rectorul ASE, DCNews TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu