Slavia Praga a cucerit, duminică, al treilea său titlu consecutiv de campioană a Cehiei la fotbal, după ce a surclasat-o pe Viktoria Plzen cu scorul de 5-1, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 30-a, în care mijlocaşul român Nicolae Stanciu a marcat ultimul gol.
Publicitate
Tomas Holes (6), Filip Kasa (22, autogol), Mick van Buren (47), Alexander Bah (72), din centrarea lui Stanciu, şi Nicolae Stanciu (84) au marcat pentru Slavia, în timp ce golul de onoare al oaspeţilor a fost reuşit de Miroslav Kacer (67), transmite Agerpres.
Stanciu a intrat la pauză şi a ajuns la 12 goluri înscrise în acest sezon. El este pe podiumul clasamentului golgheterilor, devansat de coechipierul său Jan Kuchta şi de Ivan Schranz (FK Jablonec), ambii cu câte 13 goluri.
Neînvinsă de 43 de meciuri în campionat, Slavia şi-a asigurat cel de-al şaptelea său titlu de campioană a Cehiei din palmares, cu patru etape înainte de final.
Clasament:
1. Slavia Praga 78 puncte
2. FK Jablonec 62 puncte
3. Sparta Praga 59 puncte (29 jocuri)
4. FC Slovacko 53 puncte
5. Viktoria Plzen 51 p (29 j)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu