Nicolae Văcăroiu: Privatizările au fost un eşec

Preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu consideră că privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec, iar România ar fi trebuit să aibă astăzi un produs intern brut (PIB) de cel puţin trei ori mai mare decât cel actual.

Autor: Laura Galescu

”Nu vrem să recunoaştem că, din păcate, privatizările au fost în proporţie de 80% un eşec. După cum nu vrem să recunoaştem că, iată, vindem acţiuni la companii strategice, în perioadă de criză, în contextul în care capital autohton nu există. Nu vrem să recunoaştem că aveam prea puţin soluţii de dezvoltare cu care să ne lăudăm astăzi. Totul e impus de-afară. Fond Monetar, cu restricţii bugetare, de natură salarială”, a declarat Văcăroiu, prezent la aniversarea a 100 de ani de la înfiinţarea Academiei de Studii Economice.

Nicolae Văcăroiu și-a expus părerea și în ceea ce privește PIB-ul României: ”Pur şi simplu, au dispărut industrii care au fost competitive dintotdeauna, cu exporturi de peste 80-90% în zona vestică. Cu prea mare uşurinţă, începând din '90 încoace am acceptat prea multe sfaturi de afară, spre binele nostru şi binele a dus la situaţia de astăzi a României” a afirmat preşedintele Curţii de Conturi.

Săracii bancheri, cu bonusuri uriașe

Nicolae Văcăroiu a subliniat că economiştii trebuie să găsească soluţii concrete pentru dezvoltarea economiei şi crearea de locuri de muncă, atragerea capitalului străin. Pe de altă parte, a apreciat că sectorul bancar produce ”uragane”: ”Mă bucur însă că aveţi un sector unde se trăieşte bine. Sectorul bancar: salarii serioase. Nu numai la noi, în toată Europa, în toată lumea, iar dacă aici se clatină ceva, toate guvernele, imediat, recapitalizare, le dăm. Păi, săracii, să rămână preşedinţii ăştia fără bonusuri anuale şi trimestriale?”, a spus Văcăroiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel