Nicolăescu vrea supravegherea populaţiei şi monitorizarea calităţii apei

eugen_nicolaescu
eugen_nicolaescu

În urma avertizării de cod galben de inundaţii pentru mai multe judeţe ale ţării, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu face un apel către toţi reprezentanţii direcţiilor de sănătate publică să pună în aplicare acţiunile din planul de măsuri pentru asigurarea asistenţei medicale în zonele afectate de inundaţii, informează un comunicat de presă.

Autor: Laura Galescu

Pentru a preîntâmpina apariţia de epidemii, Ministerul Sănătăţii solicită direcţiilor de sănătate publică să asigure, în principal, supravegherea populaţiei din punct de vedere epidemiologic şi monitorizarea calităţii apei potabile în zonele afectate, asanarea şi dezinfecţia fântânilor.

Acolo unde va fi cazul, se va asigura asistenţa medicală de urgenţă pentru toate persoanele aflate în dificultate şi se vor verifica stocurile de medicamente, materiale necesare, dezinfectanţi, vaccinuri pentru acordarea asistenţei medicale pentru prevenirea îmbolnăvirilor în cazul în care este necesar.

De asemenea, Eugen Nicolăescu solicită direcţiilor de sănătate publică să colaboreze cu inspectoratele pentru situaţii de urgenţă, prin structurile subordonate, în vederea asigurarea evacuării gravidelor, al dializaţilor şi a oricăror alte persoane care necesită măsuri speciale de evacuare.

Ministrul Sănătăţii face apel şi la medicii de familie să asigure asistenţa medicală în permanenţă şi să monitorizeze starea de sănătate a populaţiei din zonele afectate de inundaţii.

Pentru prevenirea îmbolnăvirilor este necesară respectarea următoarelor recomandări de către populaţia judeţelor afectate de inundaţii: consum de apă îmbuteliată, să nu se bea apă direct din fântâni; să se utilizeze pentru prepararea alimentelor apă fiartă şi răcită; să se consume doar alimente ambalate sau bine preparate termic; să se evite expunerea prelungită la umezeală, să se păstreze alimentele în condiţii igienice; să se respecte igiena individuală; la primele semne de boală cetăţeanul să se prezinte la cel mai apropiat medic sau spital.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel