Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a declarat joi, într-un interviu, că a fost greşeală includerea Greciei în Zona euro în 2001, pentru că a avut la bază date economice false, iar ţara nu era pregătită, relatează BBC News.
Sarkozy a dat, însă, asigurări, că Atena poate fi salvată, datorită acordului la care au ajuns în noaptea de miercuri spre joi liderii UE şi care a permis evitarea unei catastrofe. „Dacă Grecia ar fi intrat în incapacitate de plată, s-ar fi declanşat un efect de domino care ar fi afectat întreaga lume“, a adăugat el.
În replică, ministrul elen de externe, Stavros Lambrinidis, a declarat că Atena nu a fost sursa crizei şi că nicio ţară nu ar trebui să fie ţap ispăşitor. „Grecia este în mijlocul furtunii, dar nu este sursa problemelor legate de datoria şi deficitele europene“, a subliniat el.
„Vedem cazurile Portugaliei, Irlandei, Spaniei şi Italiei. Aşa că nu este de ajutor să transformi în ţap ispăşitor o anumită ţară, când te confrunţi cu o problemă europeană“, a adăugat oficialul.
Declaraţiile intervin după ce liderii din Zona euro au ajuns la un acord în trei puncte, descris drept vital pentru a rezolva criza deficitelor din regiune şi care pare să fi fost primit bine de pieţe şi investitori.
În cadrul acordului, băncile au convenit să şteargă 50% din datoria elenă, ceea ce elimină un obstacol major din calea eforturilor europene de rezolvare a problemelor. Această reducere importantă va duce la o scădere a datoriei elene la 120% din PIB până în 2020, o cifră enormă, dar mai uşor de susţinut pentru o economie aflată în recesiune, în urma măsurilor de austeritate.
Citeşte şi:
Decizii cruciale pentru viitorul Europei la summitul de la Bruxelles
Analiză economică: Franţa următoarea mare perdantă a crizei
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News