Recent căsătorită cu Alin Bagiu, Nicoleta Voica trece prin momente grele, după ce o tânără îl acuză pe bărbat că i-ar fi făcut avansuri.
"Dragi prieteni şi colegi de cântec, de foarte mult timp sunt agasata de acest individ, pe numele lui Alin Nucu Bagiu, însă de această dată a întrecut orice limită. Faptul că am acceptat să trec cu soţul meu peste asta mult timp şi să tolerăm avansurile acestui obsedat, ne-a adus în faza în care suntem acum.
Acest om bolnav încă de pe vremea când era cu fosta soţie, mai exact în 2015, îmi face avansuri. Probabil a vrut să vadă cât de mult bun simţ avem însă insistenţele lui au reuşit să atingă apogeul. Faptul că este un om proaspăt însurat, care pozează în bărbatul fericit şi împlinit, dar care are alte slăbiciuni pt. alte femei este jignitor pentru soţia lui.
Consider că familia mea este una echilibrată din toate punctele de vedere şi din păcate pentru acest obsedat, nu avem verigi slabe pentru a lăsa loc de interpretări de niciun fel. Nu ţi-ai găsit omul potrivit pentru aceste mizerii. Îmi este scârbă şi silă de astfel de specimene. Nu doresc să dau curs discuţiilor, am considerat că un om bolnav trebuie "tratat". Nouă ne este ruşine de ruşinea ta. Eşti un nesimţit", a scris cântăreaţa Alina Stancu, potrivit wowbiz.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu