Victor Ciutacu despre dispariția lui Nicușor Constantinescu: Nu pun botul la vrăjeli ieftine

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, a fost dat în urmărire interaţională, după ce Tribunalul Bucureşti a decis înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile. În același timp, Victor Ciutacu scrie pe blogul său că ”TVR a avut altă comandă” atunci când l-a căutat și că nu pune nu pune ”botul la vărjeli ieftine”.

Avocatul lui Nicușor Constantinescu, Marius Mocanu, a confirmat, pentru Mediafax, că Nicuşor Constantinescu este urmărit naţional, pentru că decizia de luni a Tribunalului Bucureşti este executorie.

Având în vedere faptul Nicuşor Constantinescu nu este în ţară, ci potrivit declaraţiilor sale, se află în Statele Unite ale Americii, instanţa va emite un mandat de urmărire internaţională.

Întrebat dacă preşedintele CJ Constanţa a fost externat din Spitalul Johns Hopkins din luna mai, avocatul a spus că Nicuşor Constantinescu "se află în SUA, însă într-un aşezământ paramedical care are un protocol de colaborare cu clinica unde a fost operat şi unde i se administrează tratamentul".

"Niciodată nu am susţinut faptul că ar fi internat nonstop în clinică, pacientul fiind internat cu ocazia efectuării operaţiei, precum şi în două rânduri, când starea sa de sănătate s-a agravat. Aceasta este procedura medicală standard în SUA, mai ales în cazul pacienţilor nerezidenţi. Aceste informaţii şi dovezi au fost prezentate şi DNA, şi judecătorului", a declarat, pentru Mediafax, avocatul lui Nicuşor Constantinescu.

VEZI ȘI: Mazăre dezvăluie unde a dispărut Nicușor Constantinescu

Victor Ciutacu scrie pe blogul său TVR a avut altă comandă atunci când s-a dus să-l caute pe Constantinescu în SUA și nu l-a găsit, în condițiile în care producătorul general, potrivit lui Radu Mazăre, Cristian Zgabercea a stat alături de Nicușor Constantinescu, la spital, în SUA.

”Înțeleg că unora le e antipatic Nicușor Constantinescu. Nici măcar nu-i greu să nu-ți placă. Nu-i ceva de condamnat. E gras, e pesedist, e îngâmfat, e bogat, e veșnic pe funcție. Omul este acum căutat cu mandat internațional de arestare, fiindcă DNA susține că, după ce a primit permisiunea să se opereze/trateze în SUA de cancer la prostată, nu s-a mai întors deliberat și, deci, se sustrage procedurii penale în care-i parte. Omul, care s-a prezentat la DNA de câte ori a fost citat, spune că deocamdată nu-i transportabil. A trimis scrisori medicale doveditoare și imagini (foto & video), din SUA, de pe patul convalescenței postoperatorii. Pe care le-am dat pe post.

Youtube video image

TVR nu ne-a crezut pe cuvânt. Și bine a făcut. L-a căutat separat. Nu l-a găsit, că nu toți muritorii au noroc în viață. Citând, profesionist, "un oficial", că unul dintre cele mai scumpe spitale din lume are purtători de cuvânt anonimi. Și a ajuns la concluzia că baronul PSD a dispărut. Poliția Română l-a căutat întâi, aseară, acasă, la Constanța. I-a găsit, firesc, doar nevasta și copilul. Eu sunt mai ambițios. Nu pun botul la vrăjeli ieftine. Așa că întreb. Măcar să mă lămuresc dacă-s eu prost sau alții ticăloși. Și primesc răspunsuri. Pe care, din câte înțeleg, le au și DNA, și instanța. Cred că și TVR, dar comanda era alta. Să afle poporul suveran că, sfidând statul de drept, umflatul și îmbuibatul a fugit din țară să se sustragă justiției independente...

Producătorul general al TVR se numește Cristian Zgabercea. E-n gașca de la Constanța a lui Radu Mazăre, Nicușor Constantinescu, Sorin Strutinschi & co. Pe filiera asta politică a și fost numit în funcție. Mazăre spune că, dacă spiritele iscoditoare din TVR ar fi dorit cu adevărat să-l localizeze pe Nicușor, l-ar fi sunat pe Zgabercea. Care a stat cu el o lună în SUA, i-a scos plosca, i-a pus pamperșii...

P.S. Dacă tot s-a șutit de-o lună și bănănăie de nebun prin America, de ce a plătit cazarea și pe iunie? Îl încurcau banii pe fugar sau a vrut să deruteze inamicul?”, a scris Victor Ciutacu, pe blog-ul său.

VEZI ȘI: Soția lui Nicușor Constantinescu, DEVASTATĂ. Ce i-a spus fiul ei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel