Preşedintele Grupului de Iniţiativă al Uniunii Salvaţi Bucureştiul, Nicușor Dan, a vorbit despre posibila intrare a sa în PNL, pentru a fi candidatul susținut de liberali la Primăria Capitalei.
Reporter: Dacă PNL v-ar propune să deveniţi membru al acestui partid pentru a vă sprijini la alegerile pentru postul de primar al Capitalei, aţi accepta?
Nicuşor Dan: Nu, asta este exclus, pentru că am depus actele pentru înfiinţarea unui partid politic, Uniunea Salvaţi Bucureştiul, eu voi fi membru al acestui partid, împreună cu colegii mei.
Rep.: Şi dacă aţi avea o şansă în plus făcând acest pas către PNL?
N.D.: Nu, ăsta este răspunsul meu. Tot ce se va întâmpla până la alegerile din vara anului 2016 va fi cu mine în acest partid, Uniunea Salvaţi Bucureştiul.
Rep.: Pe 15 septembrie, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu, spunea că vă provoacă la o discuţie şi vă caracteriza ca fiind un om priceput şi o soluţie bună pentru o poziţie în administraţia Capitalei.
N.D.: Doamna Gorghiu este o persoană rezonabilă şi evident că, dacă dânsa o doreşte, vom avea o discuţie. Această discuţie nu a avut loc până în momentul ăsta şi cred că este prematură. Este mult mai important ca oamenii să aibă acces la o dezbatere reală pe problemele Bucureştiului şi care sunt soluţiile, înainte de a vorbi de oameni, discuţii şi alte lucruri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu