Fostul preşedinte al USR, deputatul Nicuşor Dan, a declarat, marţi, că nu s-a mai regăsit în majoritatea din USR.
"Nu pot să stau într-un organism care în campanie a spus una, în sensul că partidul ăsta se adresează şi progresiştilor şi tradiţionaliştilor, că ambele teme sunt legitime (...), după aceea venim să spunem 'Noi ne adresăm ăstora, că am devenit un partid progresist', cam asta e ceea ce a decis majoritatea din USR. Eu nu m-am mai regăsit în ea", a spus Nicuşor Dan la Realitatea TV.
El a afirmat că, atunci când a iniţiat formarea acestei formaţiuni politice, a spus că, dacă vrea să devină al doilea partid din ţară, să guverneze la un moment dat, acesta trebuie să adune din societate oameni aflaţi pe ambele poziţii ideologice.
Nicuşor Dan a subliniat că a luat decizia de a părasi partidul dintr-un principiu. "Când am luat această decizie m-am gândit la colegi, membrii din partidul ăsta şi la publicul care ne-a votat (...), am avut criterii de respectare a ceea ce am spus (...) Când am fondat partidul, în el au intrat şi progresişti şi conservatori, convinşi că-şi vor avea locul aici. În momentul în care partidul se defineşte progresist, conservatorii nu prea-şi mai găsesc locul (...) am plecat din partid pentru că am spus că nu e corect ca un partid care a spus în campania electorală un lucru să facă alt lucru după aceea", a menţionat Nicusor Dan.
Întrebat dacă e de acord cu căsătoria între doi bărbaţi sau două femei, el s-a pronunţat privind parteneriatul civil.
"Sunt de acord cu un parteneriat civil între oricare dintre ei (...) pe chestiunea căsătoriei nu m-am pronunţat (...) Am spus că pe parteneriat civil şi eu şi toată lumea din USR e de acord şi că diferenţa între cele două opinii e pe căsătorie, unde oamenii au opinii diverse şi foarte puternice, eu nu mi-am exprimat-o public, consider că şi o opţiune şi cealaltă sunt legitime. Nu aş vrea să nu câştig Primăria Bucureştiului în 2020 pentru că nu mă vor vota unii sau alţii", a adăugat Nicuşor Dan.
Deputatul Nicuşor Dan a declarat, pe 1 iunie, la Parlament, că a demisionat din funcţia de preşedinte al USR, dar şi din calitatea de membru de partid, având în vedere, printre altele, decizia Biroului Naţional al formaţiunii, care s-a pronunţat împotriva redefinirii familiei în Constituţie.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News