Curtea de Apel Bucureşti a decis ca Niculae Bădălău să iasă din arestul preventiv.
Curtea de Apel Bucureşti a dispus, vineri, ca Niculae Bădălău să fie eliberat din arestul preventiv, el urmând să fie judecat în libertate, sub control judiciar, în dosarul în care este acuzat de corupţie.
În acelaşi dosar, complicea lui Bădălău, Elena Matache, a scăpat din arestul la domiciliu, fiind plasată sub control judiciar.
Pe 28 februarie, un judecător de la Tribunalul Giurgiu prelungise mandatele de arestare emise pe numele celor doi, însă Curtea de Apel Bucureşti le-a admis contestaţiile şi a dispus revocarea mandatelor de arestare, scrie Agerpres.
Bădălău se afla în arest de la sfârşitul lunii noiembrie 2022.
Niculae Bădălău are mai multe interdicţii, el neavând voie să plece din România sau să ia legătură cu denunţătorul său, Dan Păsat, sau cu Elena Matache.
Bădălău este judecat la Tribunalul Giurgiu pentru dare de mită şi trafic de influenţă într-un dosar în care este acuzat că i-a oferit mită 170.000 de euro primarului din comuna Bucşani, Dan Păsat (fost deputat PNL), în schimbul acordării unor contracte de lucrări publice.
Potrivit DNA, în zilele de 9 august şi 19 noiembrie 2022, în calitate de consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, Niculae Bădălău i-a pretins primarului Dan Păsat să atribuie un anumit contract unei societăţi administrate de o rudă a lui Bădălău. Contractul viza "Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă", fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA.
În schimbul acestui 'serviciu', Bădălău ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (CNI), asupra căreia a lăsat să se înţeleagă că are influenţă, să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de primăria din Bucşani.
De asemenea, în perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, Niculae Bădălău i-ar fi oferit primarului Dan Păsat mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme.
"În acelaşi context, la data de 19 noiembrie, Niculae Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menţionat mai sus, dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă, de la primăria respectivă. Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, inculpatul Niculae Bădălău i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare", menţionează procurorii anticorupţie.
Dan Păsat are calitatea de martor-denunţător în dosar. El este cel care l-a denunţat pe Bădălău la DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News