Nicuşor Constantinescu, condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare

Nicușor Constantinescu, președintele suspendat al CJ Constanța, a fost condamnat în dosarul Centrului Militar Zonal, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Preşedintele suspendar al CJ Constanţa a fost acuzat de abuz în serviciu. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Constanţa.

Nicuşor Constantinescu a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare în procesul privind finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa. El a fost acuzat de abuz în serviciu, întrucât a luat decizii care au dus atât la prejudicierea bugetului CJ, cât şi la obţinerea de foloase necuvenite de către operatorul aerian.

Nicușor Constantinescu a fost acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, în legătură cu achiziționarea unui elicopter folosit la operațiuni de salvare și care ulterior, la 29 martie 2013, a fost pus la dispoziția unei firme, schimbându-se astfel beneficiarii direcți ai investiției, precum și destinația aparatului de zbor respectiv.

Şeful CJ a angajat, lichidat și plătit, în mod nelegal, în perioada 5 iulie 2013 - 30 octombrie 2014, din fondurile publice ale județului Constanța, aproximativ 1,1 milioane lei, reprezentând cheltuieli cu serviciile de întreținere și operare a elicopterului. În rechizitoriu, DNA arată că elementul material al infracțiunii a constat în îndeplinirea defectuoasă a mai multor acte de către Nicușor Constantinescu, în exercitarea atribuțiilor de serviciu privind operarea elicopterului medicalizat achiziționat.

[citeste si]

Anchetatorii susțin că șeful CJ a refuzat oferta Ministerului Sănătății (prin adresa nr. RA 120/21.01.2013 a secretarului de stat Raed Arafat) prin care i s-a propus echiparea elicopterului achiziționat de Consiliul, fără costuri suplimentare, și aducerea lui la standardele necesare pentru a fi utilizat conform destinației — salvare de vieți omenești, intervenții în caz de urgență.

"Urmare a acestui refuz, elicopterul a fost dotat cu mijloace tehnice necesare atingerii scopurilor pentru care fusese achiziționat (troliu parte fixă), pe cheltuiala CJ Constanța care a efectuat cheltuieli suplimentare din bugetul propriu. Totodată, prin aceeași adresă, inculpatul a refuzat și oferta Ministerului Sănătății privind operarea elicopterului de către SMURD, prin Inspectoratul General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în vederea atingerii scopurilor pentru care fusese dobândit. Cu privire la acest aspect, trebuie reținut că potrivit dispozițiilor legale detaliate la secțiunea 1 a rechizitoriului, singurele entități care puteau efectua intervenții în situații de urgență și care ar fi putut presta asistență medicală de urgență, activități a căror îmbunătățire și eficientizare au constituit scopul Proiectului ESOL în cadrul căruia a fost cumpărat elicopterul, erau Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța — ISU Dobrogea și Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța. Mai mult, aceste două instituții erau, alături de CJ Constanța, partenere în cadrul Proiectului ESOL și totodată beneficiare ale investiției efectuate pe această cale", se arată în document.

DNA precizează că în cazul în care elicopterul ar fi fost încredințat SMURD, CJ Constanța nu ar fi suportat costurile operării în vederea atingerii scopurilor Proiectului ESOL, acestea fiind în sarcina structurii respective.

"De altfel, conform art.10 lit.c și d din contractul de comodat încheiat între CJ Constanța și IGAv, cheltuielile necesare folosinței acestuia erau în sarcina comodatarului care avea și obligația de a asigura mentenanța elicopterului, conform manualelor de exploatare, în vederea menținerii stării de aeronavigabilitate. Ulterior respingerii ofertei Ministerului Sănătății care ar fi presupus acoperirea cheltuielilor de utilizare a elicopterului conform scopurilor proiectului de către acest minister și de cel al Administrației și Internelor, inculpatul Constantinescu a încheiat contractul de prestări servicii cu SC Regional Air Services SRL, acceptând să achite sume importante de bani pentru operarea elicopterului medicalizat", subliniază procurorii.

DNA menționează că încheierea contractului nu a fost autorizată printr-o hotărâre a CJ, iar prestatorul serviciilor nu avea calitatea de partener sau beneficiar în cadrul proiectului și nici nu avea posibilitatea legală de a efectua acțiuni de intervenție în caz de urgență.

"Apoi, cum nici CJ Constanța nu avea dreptul legal de a efectua acțiuni de intervenție în caz de urgență, în cadrul proiectului au fost cooptate și instituțiile care fac parte din structura SMURD — Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța și Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență Constanța, singurele care puteau efectua asemenea acțiuni. Prin predarea elicopterului către SC Regional Air Services SRL au fost schimbați beneficiarii proiectului, astfel cum au fost indicați în documentația proiectului — Consiliul Județean Constanța, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța — ISU Dobrogea, Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, Municipalitatea General Toshevo și Municipalitatea Krushari, dar și destinația aeronavei, achiziționată pentru efectuarea de acțiuni de intervenție în situații de urgență. Astfel, cum rezultă din probele administrate în cauză, SC Regional Air Services SRL nu avea personal cu pregătire medical iar în perioada în care a operat elicopterul proprietatea Consiliului Județean Constanța, acesta nu a efectuat niciun zbor pentru realizarea scopurilor Proiectului ESOL în vederea cărora fusese achiziționat", se mai arată în rechizitoriu.

Conform DNA, după cum rezultă din declarațiile martorilor Nicolae Cristinel Dragomir și Gheorghe Cristian Darie , motivul pentru care a fost reziliat contractul de prestări servicii cu SC Regional Air Services SRL a fost acela că atingerea obiectivelor proiectului era practic imposibilă după ce elicopterul nu efectuase nicio intervenție pentru situații de urgență în perioada în care fusese operat de societatea comercială, toate zborurile acestuia fiind contrare scopurilor proiectului în cadrul căruia fusese achiziționat.

"Inculpatul Constantinescu a acționat cu intenție directă, în sensul că a prevăzut ambele urmări socialmente periculoase, respectiv atât prejudicierea bugetului județean prin plata serviciilor prestate de SC Regional Air Services SRL, cât și obținerea unui folos necuvenit pentru operatorul aerian privat, care nu s-ar fi produs și respectiv nu ar fi fost obținut dacă el ar fi respectat legea și obligațiile CJ Constanța asumate în cadrul Proiectului ESOL și a urmărit producerea acestor urmări. Astfel, inculpatul cunoștea atât dispozițiile legale aplicabile în materia asistenței medicale publice de urgență și intervențiilor pentru situații de urgență cât și sarcinile și îndatoririle asumate de CJ Constanța în cadrul proiectului în care fusese achiziționat elicopterul, care l-ar fi obligat să încredințeze elicopterul pentru operare structurilor cu atribuții în domeniile arătate, fără ca pentru aceasta să achite vreo sumă de bani de la bugetul județean", au mai reținut procurorii anticorupție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel