Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ridicarea controlului judiciar în cazul lui Nicuşor Constantinescu, într-unul din dosarele acestuia, în condiţiile în care Tribunalul Capitalei a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea şefului CJ Constanţa într-un alt dosar.
CAB a menţinut astfel o decizie a Tribunalului Bucureşti, din 10 iunie. Decizia CAB este definitivă şi priveşte ridicarea controlului judiciar în cazul lui Nicușor Constantinescu, în dosarul în care acesta este acuzat că nu s-a supus verificărilor Curţii de Conturi, informează Mediafax.
Pe de altă parte, în Tribunalul Bucureşti a dispus din nou, în 23 iulie, arestarea lui Nicuşor Constantinescu, în dosarul în care şeful CJ Constanţa este acuzat că nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.
Decizia a fost luată ca urmare a propunerii făcute de DNA după mediatizarea unor imagini în care preşedintele CJ Constanţa fumează la terasa unui restaurant din New York, după ce acesta nu a revenit în ţară în urma unei operaţii făcute în SUA.
Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.
Pe numele lui Constantinescu a mai fost emis un mandat internaţional de arestare. Măsura de arestare, dispusă atunci tot de Tribunalul Capitalei, nu a fost însă menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, motiv pentru care mandatul a fost anulat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News