Nicușor Dan, acuzat de fake news. Rareș Hopincă: Primarul general e vehement doar în fața presei, înainte de campania electorală

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Rareș Hopincă, prefectul Capitalei, îl acuză pe Nicușor Dan de răspândirea de fake news-uri în cazul anulării retrocedării din Parcul IOR (Sectorul 3).

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, este acuzat de prefectul Rareș Hopincă de răspândirea de fake news și neimplicarea în anularea retrocedării ilegale din Parcul IOR.

„Primarul general manipulează și distribuie fake news-uri! Cererea de anulare a retrocedării din Parcul IOR este la instanța competentă și are toate șansele să fie admisă.

Pe 9 octombrie, în calitate de Prefect, am depus la Tribunalul București cererea de chemare de judecată, în contradictoriu cu Primăria Municipiului București și a proprietarul terenului, pentru anularea Dispozițiilor de retrocedare a suprafeței de aproximativ 12 ha de teren din Parcul IOR.

Este vorba despre solicitarea de constatare a nulității absolute a Dispozițiilor Nr. 4333/18.05.2005 și Nr. 4334/18.05.2005 emise de către Primarul General al Municipiului București de la acea vreme, Adriean Videanu, prin care s-a restituit în natură terenul în cauză doamnei Cocoru Maria.

Am făcut acest demers pentru că am constatat lipsa de acțiune a primarului general. Nicușor Dan a promis că va ataca retrocedarea, nelegală, în instanță, dar, în fapt, nu a făcut niciun demers.

Prin acțiunea formulată i-am dat ocazia să susțină și în instanță ceea ce susține public, adică revenirea parcului în proprietatea municipalității. Timpul ne va demonstra că primarul general este vehement doar în fața presei, înainte de campania electorală. Declarațiile de astăzi ale acestuia sunt însă jenante. Un fake news evident, care nu are ce căuta la pupitrul unei instituții serioase.

Tribunalul București este instanța competentă, iar cererea pe care am depus-o se va judeca acolo. Modul în care este organizat Tribunalul, pe secții, este o chestiune internă, administrativă, care nu poate afecta judecarea dosarului.

În administrația publică, două dintre cele mai importante valori sunt responsabilitatea și asumarea. În cazul în care instanța va constata că amenda anunțată de primar în urmă cu două săptămâni este fantasmagorică și nu are temei legal, eventualele despăgubiri ar trebui să fie plătite de persoana fizică Nicușor Dan, nu de toți bucureștenii.“, a scris Rareș Hopincă pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel