Primarul municipiului București, Nicușor Dan, anunță că a trimis către DNA o sesizare cu privire la aspecte identificate de Corpul de Control al Primarului General în verificarea efectuată la STB.
"Am transmis DNA o sesizare cu privire la aspecte nelegale identificate de Corpul de Control al Primarului General în verificarea efectuată la STB.Obiectul sesizării este achiziția de tramvaie noi din gama de 18 metri printr-o procedură demarată de STB în anul 2019 și încheiată în anul 2020 cu declararea firmei Electroputere VFU Pașcani drept câștigătoare a licitației", a scris, pe facebook, primarul Nicușor Dan.
"Întrebările la care sunt sigur că bucureștenii ar dori să afle răspunsul sunt:
1. De ce conducerea STB reprezentată de la acea dată a continuat demersurile pentru finalizarea procedurii de achiziție, deși la momentul aprobării raportului de procedură nu avea alocate fondurile necesare în conformitate cu prevederile legale?
2. De ce STB a decis încă din anul 2019 să achiziționeze tramvaie de 18 metri în contextul în care fluxul de călători ar justifica o nevoie de tramvaie mai lungi? Opțiunea STB a fost pentru VFU Pașcani care aducea componente din Rusia și vindea apoi la prețuri majorate.
Situația de fapt este agravată și de faptul că VFU Pașcani a introdus în instanță o cerere de penalități în valoare de 1% pe zi din valoarea contractului până la încheierea contractului cu STB", a adăugat primarul general al municipiului București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu