Nicușor Dan a anunțat, joi, că Primăria Capitalei intenționează să cumpere Elcen, fiind nevoie doar de acordul Guvernului, prin Ministerul Energiei și Ministerul Finanțelor, acorduri pe care este optimist că le va obține.
Ncușor Dan a anunțat, joi, într-o conferință de presă, că noutatea în zona de termoficare este aceea că Primăria Capitalei și-a exprimat intenția de a cumpăra Elcen.
„Ne-am exprimat intenția de a cumpăra Elcen. Este un deziderat care a apărut în spațiul public de foarte mult timp, inclusiv la administrațiile anterioare. Avem instrumentele să îl realizăm, există disponibilitatea pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei Capitalei. Este nevoie de acordul Consiliului General și de acordul Guvernului prin Ministerul de Finanțe și prin Ministerul Energiei”, a spus Nicușor Dan.
Acesta s-a declarat optimist că Primăria Capitalei va face această preluare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu