Nicușor Dan anunță „o iarnă grea pentru bucureșteni”

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Primarul ales al Primăriei Generale București, Nicușor Dan, a susținut o conferință de presă pe stradă, pe bulevardul Regina Elisabeta.

„Alegerile au fost acum 4 săptămâni, s-au terminat, haideți să începem o nouă administrație și rezolvarea problemelor bucureștenilor. Dincolo de asta, mai sunt două chestiuni importante. Am vorbit în campania electorală de o caracatiță de interese din Primăria Capitalei. Ăsta este motivul pentru care se tergiversează, pentru ca oamenii ăștia, pe de o parte, să acopere lucruri pe care le-au făcut în timpul mandatului și, pe de altă parte, pe ultima sută de metri să emită niște acte prin care să-și regularizeze anumite lucruri pe care le-au făcut. Promit bucureștenilor că o să mă uit cu mare atenție la toate actele semnate în această perioadă”, a transmis Nicușor Dan, în conferința din fața Primăriei.

„Ultimul lucru care este foarte important, în mod deliberat se pregătește o iarnă grea pentru bucureșteni în ceea ce privește serviciul de încălzire și de căldură, tocmai pentru ca, în stilul bine cunoscut, PSD să dea vina pe noua administrație că nu e în stare să rezolve problemele orașului”, a continuat primarul ales care mai trebuie doar validat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel