EXCLUSIV  Nicușor Dan, detalii din astrogramă. Datoria sa karmică a Nodului Sud l-a obligat să câștige medalia de aur

Nicușor Dan
Nicușor Dan

Astrologul DCNews, Daniela Simulescu, i-a realizat portretul astrologic al lui Nicușor Dan. 

Nicușor Dan, primar general al Capitalei, s-a născut pe 20 septembrie 1969, în Făgăraș. Observăm din start că este Săgetător. Și ca orice nativ al acestei zodii, el este dornic de studiu, respectarea legii, de cunoaștere, de expansiune, de îndrăzneală și plin de optimism. Luna era plasată în semnul Taurului, fapt ce i-a conferit un simț pragmatic până peste măsură, măsură în toate, calmitate, stabilitate, iubirea pentru analize/ calcule și pentru tot ce este construit în timp. Mercur în Capricorn este responsabil pentru mintea foarte organizată, gândirea serioasă, inflexibilitate, capacitatea uimitoare de concentrare, introvertire, ambiție, strategiile pe termen lung, încăpățânare. Îi plac precizia și eficiența. 

Venus în Săgetător l-a făcut să iubească studiile înalte, călătoriile, și pedagogia.

În ciuda tuturor aspectelor fixiste, mai sus menționate, Nicușor Dan are Marte în Pești. Ceea ce îl face un om destul de sensibil, empatic și creativ. Acționează pe baza unor credințe proprii sau în funcție de unele trăiri greu de înțeles pentru alții. Și să nu uităm de intuiția puternică.

Dar cel mai important aspect este Nodul Sud plasat în semnul Fecioarei. Acestuia îi datorează frica de a greși, critica, iubirea pentru științele fixe, nevoia de a găsi permanent soluții, răbdarea greu de înțeles de alții, plăcerea pentru excelență și perfecțiune, exigență. Cu alte cuvinte, datoria sa karmică a Nodului Sud l-a obligat să câștige medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică(1987) și să urmeze studiile superioare din Franța. Dar misiunea sa este aceea de a deveni mai relaxat, de a nu își mai pune atâtea limite și de a învăța ce înseamnă riscul. 

 

 

Nicușor Dan:

 

„Am o familie extraordinară, împreună cu Mirabela și fetița noastră de 4 ani, Aheea. Sunt cele mai importante persoane din viața mea.

Îmi place să citesc, să văd un meci sau un film, să ascult muzică, să râd cu prietenii.

Trăiesc în București de 22 de ani și sunt legat de acest oraș. Acesta este motivul pentru care, în ultimii 14 ani, m-am implicat pentru rezolvarea problemelor din Capitală. Vreau pentru bucureșteni mai mult spațiu verde, trafic suportabil și transport public decent, oportunități.

Dintotdeauna am fost motivat de dorința de a schimba România. În perioada doctoratului, chiar am organizat un seminar de politică pentru studenții români din Paris. Întors în România, am fondat o asociație, o școală, apoi iar o asociație și, ulterior, un partid.

M-am născut în Ardeal și am copilărit cu părinții și bunicii mei, în Țara Făgărașului, până la vârsta de 18 ani. Tatăl meu a lucrat ca muncitor într-un combinat chimic în oraș, iar mama a fost contabilă.

Am avut o copilărie frumoasă în mijlocul naturii, crescând cu bucuriile unei vieți simple. Țin minte că îmi împărțeam vacanțele între fotbal, lecturi și dus oile la păscut. Preferam, fără discuție, fotbalul, ca atacant.

La 18 ani am venit în București, la Facultatea de Matematică din cadrul Universității. Îmi amintesc de studenție, de viața de cămin și energia anilor ’90, când mulți credeam că vom putea schimba lumea.

În anii 2000, am fost cercetător la Institutul de matematică, dar și antreprenor. Am construit alături de doi prieteni o firmă de IT, pe care am vândut-o ulterior pentru a mă dedica proiectelor civice”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel