Nicușor Dan a făcut primele declarații după ce și-a depus jurământul.
Noul primar general al Capitalei, Nicușor Dan, le cere bucureștenilor răbdare și solidaritate în contectul "crizei sanitare, crizei termoficării și crizei economice".
„O să încep cu motto-ul pe care și l-a ales acum 30 de ani Liga Studenților, preluat de la Avram Iancu - Nu ne-am luptat pentru jucării. Sunt convins că bucureștenii au ieșit la vot pentru valori, o reașezare a ierarhiilor, pentru onoare, dreptate, competență, pe scurt, pentru acele lucruri care să-i facă pe copiii noștri să vrea să trăiască în orașul ăsta și în țara asta.”, a declarat Nicușor Dan.
Nicușor Dan a făcut și mai multe promisiuni.
„Vreau să-i asigur pe bucureștenii care nu ne-au votat că o să avem o guvernare pentru toți bucureștenii. Îi asigur pe consilierii din Opoziție că voi avea o colaborare onestă cu domniilor lor pentru binele bucureștenilor. (...) Bucureștiul are un potențial uriaș, are oameni care au performat în mediul privat, mediul artistic, cultural... Sunt așa de multe energii în orașul ăsta că nu se poate să nu reușim. Pe termen foarte scurt, cer bucureștenilor răbdare și solidaritate, pentru că sunt niște probleme grave cu care ne confruntăm - o criză sanitară, o criză a termoficării și o criză economică la nivelul Capitalei.”, adaugă noul primar general al Capitalei.
„Vom deschide ușa mare a Primăriei, dar amân până când Bucureștiul va avea mai puțin 100 de oameni care se vor îmbolnăvi. E un gest simbolic. Nu se poate să nu reușim”, a conchis Nicușor Dan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu