Instanţa a anulat autorizaţia prin care terasa imobilului din Ştirbei Vodă 68, aflat în zonă protejată, a fost închisă cu geamuri termopan, a anunţat, luni, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Publicitate
Potrivit acestuia, decizia Curţii de Apel de anulare a autorizaţiei de construire este definitivă, fiind 'încă o dovadă a modului haotic şi abuziv' în care a lucrat fosta administraţie.
'Încă o autorizaţie ilegală de construire, emisă de Gabriela Firea, a fost anulată de instanţă. Imobilul din Ştirbei Vodă 68, aflat în zonă protejată, a cărui terasă a fost închisă abuziv cu geamuri termopan de proprietarii spaţiului de la parter, trebuie readus la starea iniţială. Practic, s-a intervenit ilegal asupra faţadei clădirii şi s-a modificat funcţiunea terasei în cafenea. Totul, fără acordul Asociaţiei de proprietari', a scris Nicuşor Dan, pe Facebook.
El a adăugat că proprietarii spaţiului de la parter au blocat şi accesul la contorul de gaze al blocului şi au sistat furnizarea de gaze către locatari.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, s-a prezentat, marţi, 29 noiembrie, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Nicuşor Dan a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a da o declaraţie referitoare la sesizarea pe care acesta a depus-o cu privire la nelegalitatea PUZ Primăverii 1, care prevede construirea pe un teren prevăzut ca spaţiu verde, potrivit Agrepres.
La începutul lunii, Nicuşor Dan anunţa că a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie, Inspectoratul de Stat în Construcţii şi prefectul pentru 'nelegalitatea flagrantă a PUZ Primăverii 1', care prevede construirea pe un teren indicat ca spaţiu verde în PUZ Zone Construite Protejate.
"Din hârtii s-a făcut un cadou beneficiarului PUZ-ului de cel puţin 3 milioane euro. Întrebare retorică. Ce credeţi că va face Inspectoratul de Stat în Construcţii? Va constata nelegalitatea PUZ-ului şi va solicita prefectului să îl atace în instanţă? (din păcate, primarul nu are voie să atace hotărârile Consiliului). Sau mă va amenda cu 5.000 lei pentru că nu emit certificatul de urbanism pentru construire?", scria Nicuşor Dan pe Facebook.
Plângerea penală a fost depusă la DNA împotriva lui Ştefan Călin Dumitraşcu, fost arhitect-şef al Capitalei, iar acuzaţiile sunt de abuz în serviciu. Acesta ar fi emis avizul şi raportul de specialitate în baza cărora Consiliul General a aprobat PUZ pentru Primăverii nr. 1.
"S-a creat un folos necuvenit proprietarilor de cel puţin 3 milioane de euro, întrucât terenul în suprafaţă de 1.326 de mp a devenit construibil din (practic) neconstruibil, iar valoarea de piaţă a terenurilor construibile în zona menţionată este de cel puţin 2.500 euro/mp", se arată în sesizare.
Vezi și - Nicuşor Dan: Am demarat un amplu proces pentru amenajarea şi valorificarea râului Dâmboviţa
'Un prim pas în acest sens este realizarea Planului Urbanistic Zonal (PUZ) pentru regenerarea coridorului râului Dâmboviţa, document care va avea rolul de a reglementa şi planifică investiţiile şi costurile aferente amenajării râului şi zonelor adiacente.
Lacul Morii, Institutele de Biologie, Universitatea Politehnica Bucureşti, Grădina Botanică, Opera Naţională, Parcul Izvor, Parcul Natural Văcăreşti, Biblioteca Naţională sunt câteva dintre obiectivele pe care ne propunem să le includem în PUZ, pentru a putea ulterior să le valorificăm ca atracţii şi puncte cheie în proiect', scrie edilul general, într-o postare pe Facebook. Prin acest PUZ este vizată planificarea unor noi soluţii de regenerare urbană 'care vor reconecta oamenii cu cadrul natural şi construit', adaugă Nicuşor Dan.
'Diminuarea riscului la inundaţii, creşterea suprafeţelor spaţiilor publice, valorificarea şi protejarea patrimoniului, precum şi rezilienţa la schimbările climatice sunt printre obiectivele prioritare ale acestui proiect', a precizat primarul general.
Partenerii Primăriei în derularea proiectului şi care au atribuţii în acest sens sunt: Prefectura Municipiului Bucureşti, Prefectura Judeţului Ilfov, Administraţia Naţională Apele Române - Administraţia Bazinală de Apă Argeş-Vedea - Sistemul de Gospodărire a Apelor Ilfov-Bucureşti, Metrorex, Apa Nova, Primăriile de sector, Primăriile Chiajna, Popeşti-Leordeni şi Glina, Asociaţia 'Ivan Patzaichin- Mila 23', Ordinul Arhitecţilor din România - Filiala Bucureşti şi Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Bucureşti - ADIZMB.
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că a demarat un amplu proces pentru amenajarea şi valorificarea râului Dâmboviţa în beneficiul oraşului şi al locuitorilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu