Nicușor Dan nu aprobă construirea noii clădiri de la ”Grigore Alexandrescu”. Spitalul riscă să piardă finanțarea de 73 de mil. de euro de la Banca Mondială

Sursa foto: captură Sinteza Zilei - Antena 3
Sursa foto: captură Sinteza Zilei - Antena 3

Conf. Dr. Alexandru Ulici, managerul Spitalului Grigore Alexandrescu, are finanțare de la Banca Mondială pentru construirea unui nou corp de clădire, însă Nicușor Dan nu îi dă aprobarea pentru demolarea unei clădiri vechi din curtea spitalului.

"Nu există în România un Centru de Mari Arşi pediatrici decent, în acest moment. Noi avem o clădire care a fost dată în folosinţă în 2006. Au trecut atâţia ani, nu mai respectă criteriile anului 2021. Suntem singurul spital din lume în care blocul operator - ortopedie este la parter, în care este o luptă pe viaţă şi pe moarte între noi şi şobolani, să nu intre în clădire. Suntem lângă metrou, avem o clădire dezafectată, facem deratizarea o dată pe săptămână, cât de des se poate şi, totuşi, mai vin şobolani. Este o clădire care stă pe nişte popi de metal, o clădire care, dacă se mişcă puţin, se prăbuşeşte şi care trebuie să fie prima demolată pentru că acolo vor fi unităţile de forţă ale primei clădiri", a spus Alexandru Ulici, în emisiunea Sinteza Zilei, de la Antena 3.

"Dacă nu le demolăm, statul pierde 73 de milioane de euro"

"Dumneavoastră aveţi două "coteţe" în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu. Primăria Sectorului 1 nu vă lăsa să le demolaţi sub diverse pretexte", a spus Mihai Gâdea.

"Primarul general al Capitalei, care are în subordine Muzeul Municipiului Bucureşti, mă întreabă pe mine, un amărât de manager, dacă muzeul ştie despre clădirea aia, dacă e patrimoniu sau nu. Păi, nu e în subordinea dumitale? Dacă nu le demolăm, statul pierde 73 de milioane de euro, de la Banca Mondială, pentru construirea corpului nou de spital. Domnul primar general şi doamna Clotilde Armand nu ne-au dat aprobarea să demolăm", a punctat managerul Spitalului Grigore Alexandrescu.

Clotilde "taie" paza spitalului

Spitalul ar putea rămâne și fără pază în urma unei decizii luate de Clotilde Armand, primarul Sectorului 1.

”Suntem în curs de preluare a clădirilor, nu s-a finalizat procesul. În momentul acesta nu sunt administrator cu drepturi depline pentru că nu am putut să înregistrăm clădirile având în vedere că primăria abia le-a radiat. Noi nu avem în buget plata serviciilor de pază, decât plata portarilor. Nu avem încă un contract cu serviciile de pază. Noi în data de 28 am primit această hârtie cu număr de înregistrare și număr de ieșire din primărie. Ideea este că în momentul acesta nu știm exact dacă doamna primar retrage paza sau nu pentru că pe căi informale am fost anunțați ca cei de pază au fost somați să rămână la spital, dar nu este nimic oficial. Butelia de oxigen este păzită de camerele video”, a declarat Alexandru Ulici, la România TV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel