Nicușor Dan spune că iarna aceasta va fi mai bine ca iarna trecută. Până la urmă, trebuie să apreciem și o zi în plus cu apă caldă, de ce nu?! Ironia ne aparține desigur.
Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat duminică în emisiunea moderată de Dan Bucura, că situația căldurii și a apei calde în această iarnă va fi mai bună decât anul trecut. Acesta a precizat că până la 35 de kilometri de conductă vor fi schimbați în acest an, chiar dacă lucrările au fost întârziate:
„Dacă vorbim de problema căldurii și a apei calde, acum suntem în luna iulie, avem o revizie obligatorie. Problema apei calde vine din rețeaua noastră de conducte și vine din producție care nu e la noi, ci la Ministerul Energiei, din centrale vechi.
În luna iulie o problemă specială este că CET Sud este în revizie. În mod normal a trebuit să îl suplimentez cu CET Progresul numai că nici acesta, nici conductele pe zona de est nu fac față la presiune, atunci am avut avarii și mulți oameni fără apă caldă.
O să fie mai bine iarna aceasta decât iarna trecută. În mod deliberat s-au făcut niște lucrări. Locurile unde noi știm că sunt avarii să nu se mai producă iarna asta. Pe ceea ce înseamnă transport, avem patru șantiere, câte 10 kilometri fiecare. Am avut ghinion cu războiul din Ucraina și nu au început în martie cum trebuia, dar o să facem aproximativ 35 de kilometri anul acesta. Este în curs de implementare o centrală provizorie la fostul CET Titan”, a spus Nicușor Dan.
Acesta a precizat că lucrările au fost întârziate pentru că administrația Firea nu a organizat licitațiile. Acesta a mai spus că lucrările din această vară au vizat conductele unde sunt zone critice:
„Anul trecut, în 2021 nu aveam licitațiile făcute. Am pierdut anul 2021 pentru că administrația anterioară prevăzuse că o singură companie municipală poate să facă 60 de km când ea poate să facă 10 km pe an. În 2021 am făcut toate licitațiile și era să intrăm în primăvara lui 2022 în forță. Chiar dacă am avea un număr infinit de bani și de constructori tot nu vom putea să avem un ritm mai mare de 50-60 de km pe an, pentru că trebuie să furnizăm apă și căldură.
S-ai făcut lucrări în vara aceasta unde sunt puncte critice”, a mai spus Nicușor Dan la B1TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News