Nicușor Halici, prefectul PSD al județului Vrancea, a anunțat noile proiecte de investiții pentru localitățile din județ, proiecta care vor fi incluse în Programul Anghel Saligny.
„Am emis aviz de legalitate pentru o serie de hotărâri adoptate de Consiliul Local al comunei Vulturu, care vor dezvolta localitatea și vor aduce comunitatea la standarde europene.
Este vorba despre proiectul pentru aprobarea Studiului de fezabilitate, actualizat, pentru obiectivul de investiție:„Înființare sistem de canalizare în satele Vulturu, Boțârlău și Vadu – Roșca” – etapa II, proiectul privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici, actualizați, pentru obiectivul de investiție „Înființare rețea alimentare cu apă potabilă în satul Vadu Roșca”, precum și cel privind aprobarea DALI, actualizată, și a indicatorilor tehnico-economici, actualizați, pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri de interes local în comuna Vulturu”, care urmează a fi incluse în Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.
Obiectivele de investiții au o valoare totală de 80.960.199,63 lei.Am venit să pun umărul la dezvoltarea comunităților locale din Vrancea, acesta este unul dintre obiectivele mele principale. Trebuie să contribuim cu toții la evoluția în bine a localităților din județ și, mai ales, să dăm un motiv diasporei să revină aici, acasă”, a precizat prefectul de Vrancea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News