Fostul lider al formațiunii britanice eurosceptice UKIP, Nigel Farage, a avut vineri seară o discuție aprinsă cu un ascultător care a intervenit în timpul show-ului său radiofonic (LBC show). Politicianul britanic a susținut că România nu ar fi trebuit să fie primită în Uniunea Europeană pentru că 'nu a încheiat tranziția' după regimul comunist și este în opinia sa o țara unde corupția este 'endemică', aprecieri în urma cărora respectivul ascultător l-a acuzat pe Farage de rasism, se arată într-un articol publicat de cotidianul Express.
Farage a sugerat de asemenea că ieșirea Marii Britanii din UE survine într-un moment potrivit, întrucât el consideră 'incredibil' ca țara sa să fie într-o uniune politică cu România.
În acest context el a vorbit și despre recenta ordonanță a guvernului român prin care s-a fixat pragul de 200.000 de lei pentru prejudiciul care atrage răspunderea penală în cazul abuzului în serviciu. 'Ești un funcționar public, ai furat numai 35.000 de lire sterline, este OK domnule, vei primi doar o palmă peste încheietura mâinii', a spus Farage, ironic.
Fără să facă referire și la faptul că acea ordonanță a fost între timp abrogată, el a continuat: 'Sincer, niciodată nu ar fi trebuit să li se permită să se alăture (UE)'.
Nemulțumit de aceste aprecieri, un ascultător care s-a prezentat cu numele de 'Tony' l-a acuzat pe Farage de rasism. 'Cred că sunteți rasist și chiar mă simt ofensat de modul în care ați vorbit despre România și români', a spus Tony.
El i-a atras atenția lui Farage că există corupție și în rândul politicienilor britanici, afirmație la care acesta replicat afirmând că, spre deosebire de Marea Britanie, în România 'corupția este absolut endemică în întreaga societate' și a invocat faptul că această situație ar fi susținută de fiecare 'raport independent' care apare, informează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu