Nigel Farage îl atenţionează pe premierul Boris Johnson: Ori un Brexit fără acord, ori confruntare electorală

Liderul Partidului Brexitului, Nigel Farage, i-a oferit premierului britanic Boris Johnson posibilitatea unui pact electoral de neagresiune în cazul în care acesta din urmă va merge pe varianta unui divorţ fără acord cu Uniunea Europeană (UE), dar l-a atenţionat că orice compromis în problema Brexitului va provoca o reacţie de opoziţie pe teritoriul Regatului Unit, informează marţi Reuters. 

'Noi vom pune ţara înaintea partidului şi vom face acest lucru de fiecare dată', a declarat Farage cu privire la scenariul în care Johnson va merge pe un Brexit fără acord dar se va confrunta cu alegeri. 'Vom fi pregătiţi în aceste circumstanţe să-l ajutăm, nu ştiu, poate că vom lucra împreună la o formă de pact de neagresiune pentru alegeri', a spus Farage.

Potrivit lui Nigel Farage 'un Brexit care să o rupă definitiv' (cu UE) la 31 octombrie a fost cea mai populară opţiune printre alegători, dar rămâne întrebarea dacă se poate avea încredere în Boris Johnson în privinţa Brexitului. Acordul asupra separării de UE a fost cea mai proastă înţelegere din istorie, chiar şi fără 'plasa de siguranţă' privind frontiera irlandeză, susţine Farage. Nigel Farage îl suspectează pe Boris Johnson că va încerca să treacă prin Parlamentul britanic un acord cu amendamente asupra Brexitului. 'Sunt mai mult de 50% şanse ca el (Boris Johnson) să se confrunte cu alegeri generale la toamnă', a spus Farage.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel