Află de ce autoritățile din Nigeria au decis să ardă solzii în valoare de 1,4 milioane de dolari.
Nigeria a ars 4 tone de solzi de pangolin, marfă confiscată în valoare de 1,4 milioane de dolari, fiind pentru prima dată când această ţară distruge în mod public solzi de pangolin pentru a descuraja traficul ilegal, au anunţat autorităţile.
Pangolinul, un animal temător, aflat în pericol critic de dispariţie, este unul dintre cele mai traficate mamifere din lume, iar solzii săi sunt la mare căutare în medicina tradiţională chineză, în pofida faptului că nu există dovezi ştiinţifice de încredere conform cărora acestea ar avea beneficii medicinale.
Nigeria a devenit un centru important de tranzit pentru solzii de pangolin african şi alte obiecte provenind de la fauna sălbatică traficate în Asia.
"Distrugerea acestor obiecte confiscate este o declaraţie puternică a hotărârii noastre de a ne proteja mediul, de a ne conserva fauna sălbatică şi de a combate comerţul ilegal care duce speciile în pragul dispariţiei", a declarat presei Aliyu Jauro, director general al Agenţiei Naţionale de Reglementare şi Aplicare a Standardelor de Mediu (NESREA), după operaţiunea care a avut loc luni.
Două persoane au ajuns la închisoare în luna mai pentru deţinere ilegală de solzi de pangolin şi colţi de elefant.
În 2022, vameşii nigerieni au confiscat 1.613 tone de solzi de pangolin şi au arestat 14 persoane, a indicat NESREA.
În ultimii ani, în unele regiuni africane populaţiile de pangolin au scăzut cu până la 80%.
Capturile de solzi de pangolin, provenite în principal din Africa, au crescut de zece ori între anii 2014 şi 2018, potrivit Biroului ONU pentru Droguri şi Criminalitate (UNODC), conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu