Nineka, o cântăreață din România a povestit cum a fost răpită de rromi și a fost foarte aproape să fie maritată cu forța.
"La 13 ani, la scurt timp după ce am scăpat de leucemie, am fost răpită. Am mers la circ şi, când să plec acasă, m-au furat ţiganii. La ieşirea de la circ m-a aşteptat un băiat de vreo 16-17 ani, care era însoţit de doi unchi de-ai lui. M-au luat şi m-au băgat în maşină şi m-au dus acasă la ei. Odată ajunşi acolo, au început să vorbească de nuntă. La ei, pe atunci, aşa era tradiţia, trebuiau să-şi fure mireasa. M-au luat şi m-au pus la masă cu toată familia lor. Au mâncat, au băut - ei sărbătoreau. Apoi, băiatul m-a luat şi m-a dus într-o altă casă de lângă cea a părinţilor lui. Când am ajuns acolo, i-am cerut un pahar cu apă. Am profitat de neatenţia lui şi am fugit. Când am ajuns în stradă, tocmai atunci trecea o maşină de poliţie. Le-am spus poliţiştilor ce mi se întâmplă, m-au urcat în maşină şi m-au dus acasă la mama. Au venit după mine, iar mama le-a zis că nu mă poate mărita de la vârsta aia şi să mă lase să termin şcoala. De frică să nu vină şi să mă fure, mama m-a trimis apoi de acasă, de la Chişinău, la o mătuşă de-ale mele unde am stat vreo şase luni, până au dat uitării incidentul", a spus Nineka pentru cancan.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu