Ninel Cercel, DEMIS de Mihai Tudose, după reținerea dispusă de procurorii DNA

 Premierul Mihai Tudose l-a demis pe Ninel Cercel, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, care vineri a fost reţinut de DNA. 

Decizia premierului Mihai Tudose privind eliberarea lui Ninel Cercel din funcţia de secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor a fost publicată, vineri seară, în Monitorul Oficial. 

Procurorii DNA au dispus vineri reţinerea lui Ninel Cercel cu privire la săvârşirea infracţiunii de şantaj, după ce acesta ar fi acţionat pentru îndepărtarea din funcţie a managerului Centrului Zonal de Marfă (CZM) Braşov, astfel încât societăţi private de transport să obţină, în detrimentul CFR Marfă, contractul avut compania de stat cu Azo Mureş SA. 

Potrivit DNA, Ninel Cercel ar fi folosit ca pretext pentru schimbarea şefului CZM Braşov incendiul din 31 octombrie produs la trenul de marfă care transporta azotat de amoniu, deşi incidentul nu a avut loc pe raza teritorială de responsabilitate a acestuia. 

Ninel Cercel este prezentat Tribunalului Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel