Pe scena politică românească a apărut un nou partid. Este vorba despre formațiune politică care se numește Partidul Neamul Românesc.
Președintele noii formațiuni este Ninel Peia, fost deputat PSD, iar prim vice-președinte este generalul Mircea Chelaru, fost Șef al Statului Major General.
Codrin Ștefănescu a discutat despre acest subiect.
”Domnul Peia a fost colegul nostru în PSD. Eu consider că e o pierdere că a plecat și încearcă pe cont propriu o acțiune care nu știu dacă va avea foarte mare succes. Eu îi doresc succes. Suntem în democrație, fiecare are dreptul să se asocieze, să se alieze, pot să facă formațiuni politice acum după legea cea nouă, cu trei membri. Să vedem acum cum e cu votul.”, a spus secretarul general al PSD la Antena 3.
Întrebat dacă este amenințat PSD de acest nou partid, Codrin Ștefănescu a răspuns: ”Eu cred că se vor simți amenințați de statul paralel. Eu am înțeles și citesc foarte mult postările domnului Peia pe Facebook, de foarte multe ori întâlnesc puncte comune cu ale noastre. De aia spun, pentru mine domnul Peia, care mi-a fost și bun prieten este o pierdere și mi-aș fi dorit să fie în PSD. Pentru acest grup care a încercat și încearcă de 14 ani de zile să pună mâna pe toate pârghiile puterii în România, este o amenințare.”
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News