Ninsoarea va deveni abundentă în Capitală, pe parcursul zilei de luni, unde temperatura maximă coboară la -8 grade.
Ninsoarea va deveni abundentă în Capitală pe parcursul zilei de luni, vântul se va intensifica până la viteze de 60...65 km/h şi va fi viscol temporar puternic, potrivit prognozei speciale pentru municipiul Bucureşti emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).
Grosimea stratului de zăpadă nu va fi uniformă şi se va situa în general între 15 şi 30 cm. Temperatura maximă va fi de -8 grade, iar cea minimă de -12...-10 grade, în intervalul 26 februarie, ora 10:00 - 27 februarie ora 08:00.
Valul de frig se va intensifica, va fi ger în cea mai mare parte a intervalului, iar rafalele de vânt vor accentua senzaţia de rece.
[citeste si]
Reamintim că Municipiul Bucureşti şi judeţele Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Buzău, Brăila, Constanţa şi Tulcea intră luni dmineaţa, la ora 10:00, sub Cod portocaliu de vânt puternic, ninsori viscolite şi vizibilitate scăzută.
În intervalul 27 februarie, ora 10:00 - 28 februarie, ora 08:00, valul de frig va persista şi va fi ger îndeosebi dimineaţa şi noaptea. Temperatura maximă va fi -8...-6 grade, iar cea minimă se va situa în jurul a -15 grade. Va mai ninge, cu precădere în prima parte a zilei, dar atât ninsoarea cât şi vântul vor diminua în intensitate - rafalele vor mai atinge la începutului intervalului 35...45 km/h, apoi va deveni în general slab.
În intervalul 28 februarie, ora 10:00 - 1 martie, ora 08:00, valul de frig va persista şi va fi ger în cea mai mare parte a intervalului, în intensificare noaptea, când temperatura va coborî până la valori de -18...-16 grade. Maxima termică nu va depăşi -8 grade. Cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ninsoare vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu