Ninsorile și gerul vor pune stăpânire pe țară, de joi

ninsori
ninsori

Meteorologii anunță că începând din 24 ianuarie ninsorile vor cuprinde întreaga țară, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade.

BANAT

În intervalul 21 - 23 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri pozitive atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne. Între 24 şi 28 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, apoi valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 21 - 23 ianuarie vor fi precipitaţii slabe sub formă de ploaie şi lapoviţă, iar între 24 şi 27 ianuarie vor predomina ninsorile.

CRIŞANA

În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, maximele termice urmând să depășească valoarea de 10 grade. Începând din 23 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, cele mai coborâte minime situându-se sub -8 grade, apoi din 28 ianuarie temperaturile medii revin la valori apropiate de cele normale pentru această perioadă. Între 21 şi 23 ianuarie vor fi precipitaţii în general slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar după data de 24 ianuarie precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

TRANSILVANIA

În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa. Cele mai reci nopți vor fi în 27-29 ianuarie, când, îndeosebi în zonele depresionare, minimele vor fi sub -14 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 22 - 23 ianuarie se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, iar începând din 24 ianuarie acestea vor fi sub formă de ninsoare.

MARAMUREŞ

Vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată în primele două zile, cu abateri termice pozitive atât la valorile diurne cât şi la cele nocturne. În intervalul 23 - 29 ianuarie, vremea se va răci, izolat devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, iar între 27 şi 29 ianuarie se vor înregistra cele mai scăzute temperaturi ale intervalului de prognoză. După 29 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă. În intervalul 21 - 23 ianuarie se vor semnala precipitaţii slabe, mixte, iar începând din 24 ianuarie acestea vor fi sub formă de ninsoare.

MOLDOVA

În primele două zile vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu abateri termice pozitive la valorile diurne. Între 23 şi 30 ianuarie, vremea se va răci, devenind geroasă noaptea şi dimineaţa, îndeosebi în intervalul 25 – 28 ianuarie, când pe parcursul nopților se vor înregistra medii ale temperaturilor minime de -14...-12 grade. După 30 ianuarie temperaturile medii cresc apropiindu-se de cele normale pentru această perioadă.

În intervalul 22 - 24 ianuarie vor fi precipitaţii mixte, iar între 25 şi 27 ianuarie vor fi ninsori, posibil importante cantitativ, mai ales în jumătatea sudică a regiunii.

DOBROGEA

În intervalul 21 - 24 ianuarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată, cu medii ale temperaturilor maxime de peste 10 grade. Între 24 şi 30 ianuarie, vremea se va răci faţă de intervalul precedent, iar minimele termice vor putea coborî sub -8 grade. După 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii fiind apropiate de cele normale pentru această perioadă.

Precipitaţii, posibil importante cantitativ vor fi mai ales în intervalul 24 - 27 ianuarie. Acestea vor fi la început mixte, apoi doar sub formă de ninsoare.

MUNTENIA

În intervalul 21 - 24 ianuarie, valorile termice vor fi ridicate pentru această perioadă, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. Între 24 şi 29 ianuarie, vremea se va răci, iar minimele termice vor coborî treptat până la medii de sub -10 grade. Din 30 ianuarie temperaturile vor creşte uşor, iar în primele zile ale lunii februarie vor fi maxime termice ușor pozitive. Până în data de 24 ianuarie trecător vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie. În intervalul 24 - 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ.

OLTENIA

Intervalul de prognoză începe cu o vreme va fi mai caldă decât în mod obişnuit pentru acestă dată, cu abateri pozitive mai ales la valorile diurne. După data de 24 ianuarie, vremea se va răci, iar mediile temperaturilor minime vor coborî treptat până spre -10 grade. Începând din 30 ianuarie valorile termice vor creşte uşor, temperaturile medii devenind apropiate de cele normale pentru această perioadă. În intervalul 24 - 27 ianuarie vor predomina ninsorile, posibil importante cantitativ, iar în restul intervalului sunt de așteptat doar precipitații slabe. (Sursa rtv.net)

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel