Nissan alege un american în funcţia de director financiar, pe fondul venirii unei noi generaţii la conducere

Nissan Motor l-a numit vineri pe americanul Stephen Ma în funcţia de director financiar şi a anunţat că Hitoshi Kawaguchi şi alţi directori veterani vor demisiona, pe fondul preluării conducerii de către o nouă generaţie, care vrea să redreseze compania, transmite Reuters, scrie Agerpres.

Anunţul vine la doar câteva săptămâni după ce şeful subsidiarei Nissan din China, Makoto Uchida, a fost numit director general al grupului nipon.

După dramatica arestare în 2018 a fostului preşedinte Carlos Ghosn, Nissan s-a confruntat cu scandaluri, cu scăderea profiturilor şi cu tensiuni cu principalul său acţionar, producătorul auto francez Renault SA.

Vineri, Nissan a anunţat că Stephen Ma, în vârstă de 49 de ani şi şeful Departamentului de control la nivel global, va deveni director financiar, fiind unul dintre puţinii manageri din afara Japoniei numiţi în fruntea companiei. El îl va înlocui pe Hiroshi Karube, a cărui plecare fusese deja anunţată.

"Încercăm să realizăm o schimbare de generaţie în conducerea Nissan", a declarat, pentru Reuters, o sursă din interiorul companiei.

Alte surse au anunţat luna trecută că Nissan ar putea renunţa la marca Datsun şi la unele produse neprofitabile, urmând să închidă unele linii de asamblare la nivel mondial, în încercarea de a creşte profitabilitatea prin simplificarea operaţiunilor.

Cunoscute la nivel intern sub denumirea "plan de relansarea performanţelor", măsurile marchează o schimbare majoră pentru Nissan comparativ cu strategia urmată de fostul lider Carlos Ghosn, care viza ţinte ambiţioase de vânzări în SUA şi pe alte pieţe importante.

"Trebuie să ne îndepărtăm de ceea ce s-a întâmplat în trecut", a spus una din surse, adăugând că sub conducerea lui Ghosn Nissan s-a grăbit să îşi atingă obiectivele de vânzări cu orice preţ, ceea ce înseamnă că practic a donat automobile operatorilor de flote.

Potrivit surselor, o echipă condusă de vicepreşedintele Nissan, Jun Seki, urmează să dezvăluie un nou plan de anvergură în cursul acestei luni, însă mai sunt de finalizat unele aspecte. Seki face parte din noua echipă de conducere, în frunte cu viitorul CEO Makoto Uchida, care va prelua frâiele la Nissan de la 1 ianuarie 2020.

Pe ansamblu, obiectivul planului este eliberarea de resurse şi concentrarea pe SUA şi China. În acest scop, se va reveni asupra strategiei de expansiune agresivă promovată de Ghosn, conform unui plan cincinal denumit Power 88, care viza creşterea marcajelor de profit şi a cotei de piaţă mondială până la 8%, obiective care nu au fost atinse niciodată.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit unul dintre cei mai mari producători mondiali de automobile.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel