No Pants Subway Ride a fost organizat pentru prima dată în București, duminică, 11 ianuarie 2015, mai mulți tineri dându-și jos pantalonii la metrou.
No Pants Subway Ride București a avut loc, deși Metrorex nu și-a dat acordul. După mai multe negocieri între organizatori și conducerea Metrorex s-a ajuns la un acord. Participanții nu pot purta tanga sau alte modele de lenjerie intimă care lasă la vedere prea multă piele.
Pentru ca totul să se desfășoare fără probleme, au fost mobilizați mai mulți agenți de pază, dar și polițiști de la Ordine Publică.
Metrorex nu și-a dat acordul pentru a se putea filma sau fotografia la eveniment. Însă No Pants Subway Ride București a stârnit curiozitatea presei, dar și a călătorilor care și-au folosit smartphone-urile pentru a-i filma i a-i fotografia pe participanți. Televiziunile au fost și ele prezente, precum și mai mulți fotografi profesioniști. În aceste condiții agenții de pază și polițiștii nu au intervenit atunci când oamenii (fie jurnaliști sau simpli călători) au început să filmeze, evenimentul desfășurându-se fără incidente.
Zeci de tineri au participat la No Pants Subway Ride București. Cei prezenți au respectat cu strictețe instrucțiunile postate de organizatori pe pagina de facebook a evenimentului.
Au existat mai multe grupuri ghidate de câțiva coordonatori.
Tinerii care au luat cu asalt metroul cu ocazia No Pants Subway Ride București au coborât la Piața Unirii 2 îmbrăcați normal și s-au dezbrăcat pe peron.
Dacă băieții au optat pentru boxeri colorați și haioși, fetele au adoptat pantaloni scurți. Au plecat spre două direcții cu metroul: spre Piața Aviatorilor și spre Piața Sudului.
Călătorii de la metrou care nu au luat parte la eveniment au fost extrem de amuzați de tinerii care au defilat în chiloți în stațiile și în garniturile de tren.
Cei mai mulți dintre ei au fost curioși. Alții au avut priviri dezabrobatoare, iar unii s-au distrat alături de participanți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu