EXCLUSIV  Noaptea lui Vasco Rossi. Un concert magnific împotriva fricii

“Bine aţi venit în legendă. Suflete fragile în zbor pentru 40 de ani de rock”, astfel şi-a salutat cei 225.000 de mii de spectatori de la Modena Parc. Modena, a cântat, a aplaudat, a dansat într-un concert planetar euforic, care a durat patru ore şi jumătate, în faţa celor 225.000 de spectatori.

Sâmbătă, un grandios concert demn de Cartea recordurilor, s-a desfăşurat în Parco Enzo Ferrari din Modena, fiind transmis de câteva televiziuni italiene. Serata de la Modena a fost un exemplu pentru întreaga Europă, cu 1.500 de agenţi înarmaţi şi peste 2.000 de agenţi din Serviciul de Ordine, ambulanţe, pompieri, drone, centrale operative care au monitorizat metru cu metru. Scena a fost cât un bloc de 8 etaje, cu o lărgime de 130 de metri. Stadionul a avut peste 1.500 de ecrane în mişcare şi 26 de telecamere, 140 de lasere...

Vasco Rossi, în vârstă de 65 de ani, a oferit o întâlnire rock  fără precedent, cu 225.000 de plătitori de bilete la preţuri astronomice. Cererile au fost atât de mari încât s-ar fi putut organiza încă un spectacol, dar artistul a refuzat.

Vasco Rossi a plăcut celor 4 generaţii de fani care l-au sărbătorit în acest concert-record pentru cei 40 de ani de carieră.

Vasco Rossi nu este numai cântăreţul rock italian cu cel mai mare succes din anii 1980 încoace, dar şi încarnarea cea mai realistă a sloganului sex, drog şi rock & roll.

A fost primul care a făcut turnee pe stadioane, la sfârşitul anilor 80, atingând un maximum de popularitate care a supravieţuit numeroaselor schimbări de tendinţe. Cântecele sale aparţin unui rock bazat pe rif-uri puternice şi balade romantice, ca şi cuvintele care au făcut din el un fel de profet pentru o tânără generaţie decepţionată care a găsit în ele o modalitate de evadare, o poartă către o viaţă mai uşoară, mai liberă. Unul dintre hiturile sale celebre este Spericolata Vita (Viaţă risipită).

De altfel, viaţa şi muzica lui au generat un documentar, semnat de Alessandro Paris şi Sybille Righetti, intitulat Questa storia qua, şi prezentat la Mostra de la Veneţia în 2011.

Lăsând deoparte polemicile, documentarul este un portret al muzicianului aproape sexagenar şi al prietenilor săi din Zocca, al colaboratorilor şi al tovarăşilor lui de drum. El este compus din imagini şi video-uri de familie, comentate din off de Vasco.

Micul Vasco şi-a pus la picioare Modena cu un concert susţinut când avea 10 ani, câştigând concursul Usignolo d’Oro.

La 14 ani şi-a fondat primul său band, Little Boys.

La 16 ani a început să compună cântece. În 1973 şi-a organizat prima sa Messa Rock. Muncea mult, de dimineaţa până noaptea şi după cum declară numai aşa a reuşit în viaţă. Între timp a studiat la Universitate Economia şi Comerţul, apoi a terminat o a doua facultate de Pedagogie. Era pasionat de filosofie, psihanaliză şi teatru. Strofele uşoare ale cântecelor sale ajung în sfârşit să fie lecturi complicate.

Numele i-a fost dat de tatăl său, Giovanni Carlo, un şofer de camion, ca omagiu unui prizonier cu acelaşi nume, din Germania celui de al Doilea Război Mondial. A avut o copilărie liniştită, înconjurat de afecţiunea familiei şi dovedindu-se destul de timid. Experienţa care a schimbat radical cariera lui Vasco a fost participarea la Festivalul de la Sanremo, cu melodia Vita spericolata, unde a ieşit învingător.

Şi nu este nevoie de prea multă imaginaţie pentru a ne închipui că astăzi se va vorbi despre Rossi mult mai mult decât despre personalităţile pe care Pisapia le-a chemat pentru un nou Centru stânga care să deseneze viitorul Italiei.

Titlul spectacolului este inspirat dintr-unul dintre cântecele sale cele mai iubite, Colpa d’Alfredo, care se regăseşte în toate concertele sale.

După 40 de ani de carieră furtunoasă şi plină de succes, în mod sigur, în fiecare ascultători există “un pic de Vasco”.

Şi totuşi, starul cel mai admirat este un fost băiat de provincie, rămas aşa în pofida succesului, care a crescut exponenţial din 1990. După închisoare pentru droguri, după renaşterea artistică cu Liberi liberi, a reuşit să-i depăşească ca număr de spectatori pe Rolling Stones, Madonna, Michael Jackson şi Paul McCartney,Tina Turner, Luciano Ligabue şi să atragă publicul la concertele italienilor. Nu este un orator, dar are carismă şi cântă întotdeauna propriul adevăr. Nu frecventează saloanele, îi plac femeile frumoase, dar face totodată vizite periodice la spitale şi case pentru bătrâni aflaţi în dificultate şi îi ajută financiar. Sunt puţin apreciate discontinuitatea propunerilor sale artistice, conţinutul tineresc prin care uneşte generaţii diferite.

Nu pare să fie şic insistenţa sa asupra stilului rock care, la el, se îmbogăţeşte cu vechi semnificaţii. În realitate, după patru decenii, il Vate di Zocca este capabil încă să lanseze piese excelente, ca Dannate Nuvole. S-a obişnuit să transpună lecturile lui filosofice în cântece, dar arta lui rămâne una populară, care se adresează tuturor.

Fiu unic, un singuratic de la munte, autor al unei Messe Rock pusă în scenă în biserica din Zocca (lângă Modena) în 1980 (relevată de Marco Mangiarotti în cartea Il Giovane Vasco, La mia favola rock) a continuat să transforme în cântece propriile gânduri şi chiar dacă textele au devenit cu timpul mai severe, uneori dureroase, repertoriul lui irezistibil continuă să cucerească sufletele.

Liderul formaţiei Stadio şi doi chitarişti au urcat pe scenă. La pian a fost Curreri

Unul dintre ei l-a cunoscut pe Vasco Rossi înainte de a deveni numai Vasco. Un altul, când era pe cale de afirmare, iar al treilea era deja un rockstar. Trei muzicieni, trei poveşti care s-au întâlnit pe scena de la Modena.

Primul este Gaetano Curreri. A fost liderul formaţiei Stadio care l-a convins pe Vasco să cânte. A semnat împreună cu el piese clasice ca  Un senso şi Buoni o cattivi, şi cântece de succes pentru Patti Pravo, Noemi şi Irene Grandi. O prietenie care durează de 40 de ani.

Maurizio Solieri a fost chitaristul istoric al lui Blasco de la începuturi până la sfârşitul lui 2014. La Modena a fost şi chitaristul Andrea Braido. Lor, Vasco le-a încredinţat momentele instrumentale ale megashow-ului. Braido şi Solieri vor face un duet de chitare de la distanţă.

“Am făcut primul San Siro cu Vasco la 26 de ani. Eram extrem de emoţionat şi nu tocmai conştient de ceea ce urma să se întâmple. Adesea fac yoga şi meditez, astfel încât să mă concentrez cât mai mult în cele 9 minute”, a afirmat Braido. Iar pentru Curreri este “Un vis care s-a împlinit”.

Până la concertul de aseară, Vasco s-a bucurat de succesul avut cu albumul Vasco Non Stop şi single-ul Un Mondo Migliore, care i-au adus un Disc de Aur şi al treilea Disc de Platină.  

Cântăreţ care s-a definit el însuşi drept un « provoca(u)tore » (neologism însemnând autor provocator), Vasco Rossi a fost în mod constant criticat de-a lungul carierei pentru stilul său de viaţă şi cuvintele cântecelor sale.

A lansat 17 albume de studio, 9 albume live şi 11 compilaţii, scriind peste 130 de de cântece, dar şi multe texte şi piese pentru alţi interpreţi.

Din bogata sa discografie spicuim: Ma cosa vuoi che sia una canzone (1978), Non siamo mica gli americani (1979), Colpa d'Alfredo (1980), Siamo solo noi (1981), Cosa succede in città (1985), Liberi liberi (1989), Fronte del palco şi  Vasco live San Siro (1990), Nessun pericolo... per te (1996), Rock (album, 1997), Canzoni per me (1998), Stupido hotel (2001), Tracks (2002), Buoni o cattivi (2004), Il mondo che vorrei (2008) Vasco London Instant Live (2010), Vivere o niente (2011), L'altra metà del cielo (2012), Cambia-Menti (2013)…

“Suntem o generaţie care a crescut în perioada cea mai dificilă a Istoriei umanităţii”, spune el.  Într-adevăr, documentarul arată o Italie în plină efervescenţă culturală şi muzicală, cu apariţia primelor posturi de radio libere, cu emanciparea sexuală, dar şi cu drogurile şi viaţa trăită ca şi cum n-ar exista un mâine.

De ce place Vasco atât de mult? Artistul mărturisea: “Atunci când scriu un cântec sunt eu însumi, iar atunci când lumea mă aplaudă îmi găsesc aceleaşi emoţii.  Atunci când simţi că nu poţi să exprimi ceea ce ai dori, este nemaipomenit să ştii că nu eşti singur şi eşti înconjurat de mii de oameni care te iubesc”.

S-a calculat că în cei 40 de ani de carieră, Vasco a adunat peste 20 de milioane de persoane. Despre el s-au scris sute de cărţi. Trei au ieşit chiar în aceste zile. La mia favola rock de Marco Mangiarotti, Vasco de la rocker la rockstar, de Michele Monina, XL- 40 anni di canzoni, cu 176 de texte.  Cea mai mare parte a fanilor lui sunt între 30 şi 60 de ani, dar publicul care îl urmăreşte în concerte acoperă patru generaţii.

În finalul concertului de sâmbătă, fanii au cântat alături de el cântecele Mondo migliore, I soliti, şi Albachiara.

Un imn al bucuriei al Woodstock-ului italian.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News