EXCLUSIV  Nobel pentru editarea genomică, cu Dr Răzvan Iacob și Dr Bogdan Preda. Academia de Sănătate

ADN
ADN

Ediția Academiei de Sănătate de luni, 9 noiembrie, de la ora 11.00, este dedicată Premiului Nobel pentru Chimie, care recunoaște practic puterea incredibilă de a controla evoluția prin editare genomică. Invitați sunt Dr Răzvan Iacob și dr Bogdan Preda. 

Publicitate

„Deoarece într-una dintre emisiunile trecute am vorbit despre premiul Nobel pentru Medicină din 2020, ne-am propus, în această emisiune, să vorbim despre un alt premiu acordat pentru 2020, cel pentru Chimie. Asta pentru că descoperirea care a luat premiul Nobel și cele două distinse personalități care l-au obținut, aduc o contribuție importantă la dezvoltarea Biologiei în general, dar și al Medicinei în mod particular. De aceea, pentru o emisiune care se cheamă Academia de Sănătate mi se pare obligatoriu în acest an și despre premiul Nobel pentru Chimie. Ei, bine, premiul din 2020 a fost obținut de cercetătoarea americancă Jennifer A. Doudna și de cercetătoarea de origine franceză care lucrează actualmente în Germania, Emmanuelle Charpentier”, a explicat academicianul Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de  Sănătate. 

Youtube video image

Invitații ediției sunt dr Mihai Bogdan Preda, cercetător științific de gradul III în Laboratorul de biologie a celulelor stem din cadrul Institutului de Biologie și Patologie Celulară „Nicolae Simionescu” și dr Răzvan Iacob, medic primar gastroenterolog și șef de lucrări la UMF Carol Davila București, din Centrul de boli Digestive și  Transplant Hepatic Fundeni, cercetător în cadrul Centrului de Excelență în Medicina Translațională din Institutul Clinic Fundeni. 

Cele două cercetătoare proaspăt premiate cu Nobelul pentru Chimie au descoperit că „CRISP/Cas9, o enzimă bacteriană ce controlează imunitatea microbiană, poate fi utilizată pentru editare genomică. De altfel, generic vorbind, premiul Nobel pentru chimie a fost acordat pentru această editare genomică și care este considerată una dintre cele mai semnificative descoperiri din istoria Biologiei”, a explicat academicianul Irinel Popescu. 

Ce se poate face prin editarea genomică și ce beneficiu va aduce în viitor omenirii această descoperire considerată epocală, aflați luni, 9 noiembrie, la Academia de Sănătate, emisiune care va fi difuzată simultan, de la ora 11.00 pe canalele de Youtube și paginile de Facebook ale DC News și DC Medical, dar și pe DC NewsTV. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel