Cinci persoane urmează să fie interogate, joi, la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în dosarul privind decesele suspecte de la Spitalul "Sfântul Pantelimon".
Miercuri, o infirmieră de la Spitalul "Sfântul Pantelimon" a fost reținută de procurori, pentru o perioadă de 24 de ore, fiind învinuită de comiterea infracțiunii de falsă mărturie în cazul deceselor suspecte de la spital.
Conform unor surse din mediul judiciar, nu este vorba despre asistenta care a raportat Parchetului decesele suspecte, ci de o alta, din cadrul Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă a spitalului.
Tot în ziua de miercuri, ea a fost escortată cu mandat la Serviciul Omoruri din cadrul Poliției Capitalei, în calitate de martor. După câteva ore de interogatorii, anchetatorii i-au schimbat statutul în suspect și au reținut-o pentru 24 de ore sub acuzația de falsă mărturie.
Potrivit surselor, anchetatorii cred că ea cunoaște ce s-a petrecut la Secția ATI, dar a refuzat să furnizeze informații în timpul interogatoriilor. Drept urmare, procurorii au hotărât să o acuze oficial.
În luna aprilie, procurorii au primit o plângere de la o asistentă de la Spitalul "Sfântul Pantelimon", referitoare la faptul că, în intervalul 4 - 7 aprilie 2024, la Secția de Anestezie și Terapie Intensivă (ATI), au murit 17 pacienți din cauza scăderii intenționate, de către personalul medical, a dozei de noradrenalină - un neurotransmițător folosit pentru creșterea sau menținerea tensiunii arteriale.
Procurorii au inițiat un dosar penal privind infracțiunea de omor și au adunat mai multe dovezi. Au fost interogați medici și asistente medicale și au fost confiscate documente medicale legate de toți pacienții decedați în Secția ATI în intervalul 4 - 7 aprilie 2024, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News