Noi cazuri de infectare cu tulpina OMICRON a virusului Sars-Cov-2 în România!
Institutul Național de Sănătate Publică a anunțat astăzi, 7 ianuarie 2022 confirmarea a 112 cazuri noi de infectare cu tulpina OMICRON a virusului SARS-CoV-2.
Sunt patru copii infectați în grupa de vârstă 0-9 ani.
Un număr de 11 persoane au istoric de călătorie în Marea Britanie, Italia, Franța, Tanzania, Bulgaria, SUA și Austria. Dintre cele 112 cazuri înregistrate, 37 sunt nevaccinate anti-COVID 19.
Probele au fost lucrate în laboratoarele INBI Matei Balș și INCDMM Cantacuzino.
Numărul cazurilor de infectare confirmate la nivel național cu varianta OMICRON se ridică la 295.
Autorităţile vin cu un document menit a explica, în detaliu, noile reglementări stabilite în contextul valului 5 al pandemiei de coronavirus.
Veţi găsi în documentul ataşat toate informaţiile necesare despre:
- Instituirea carantinei pentru persoanele care sosesc în România sau sunt contact direct cu o persoană infectată cu SARS-CoV-2:
- Persoanele care sosesc în România nu intră în carantină dacă se află în una dintre următoarele situații:
- Suspendarea temporară a măsurii de carantină.
- Diferența dintre carantină și izolare:
- Principalele activități interzise pe perioada stării de alertă și excepțiile de la acestea.
Documentul poate fi studiat/descărcat aici.
Hotărârea CNSU nr. 2 din 7 ianuarie 2022
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat vineri o hotărâre privind procedura de aprobare a listei cu încadrarea ţărilor/teritoriilor în zonele de risc epidemiologic, criteriile pe baza cărora se stabileşte încadrarea acestora, regulilor de aplicare a măsurii carantinei asupra persoanelor, precum şi aprobarea listei cu încadrarea ţărilor/teritoriilor în zonele de risc epidemiologic.
Principalele modificări aduse prin Hotărârea CNSU nr. 2/2022 sunt:
* Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile;
* Reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile;
* Introducerea măsurii carantinei cu privire la contacţii direcţi ai persoanelor confirmate pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 cu duratele de 5 zile pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală în ultimele 180 de zile, respectiv 10 zile pentru persoanele nevaccinate şi care nu au trecut prin boală în ultimele 180 de zile;
* Introducerea excepţiei de la carantină pentru personalul navigant maritim român şi personalul care lucrează pe platformele fixe şi mobile de extracţie petrol şi gaze în zona exclusivă economică a României;
* Reducerea duratei carantinei instituite prin decizii emise anterior intrării în vigoare a prezentei hotărâri şi aplicarea termenelor din Hotărârea nr. 2/2022.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News