Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a eliberat din funcție alte două persoane din Guvern.
Nicolae Ciucă a eliberat din funcție încă două persoane extrem de importante din Guvern.
După scandalul care s-a iscat în cadrul programului Rabla pentru electrocasnice, Dan Cătălin Vatamanu a rămas fără funcție. Acesta a fost revocat din funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Administraţiei Fondului pentru Mediu.
În locul lui Dan Cătălin Vatamanu a fost numit Ştefan-Andrei Cazacu, având cu rang de secretar de stat. Decizia premierului interimar a fost publicată, joi, în Monitorul Oficial.
Anterior, Cazacu a deţinut funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.
În plus, tot printr-o decizie a premierului interimar, Vetuţa Stănescu a fost eliberată, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News