Noi descoperiri arheologice au fost făcute în situl Tirighina - Barboşi, din apropierea municipiului Galaţi, în cadrul proiectului cu fonduri europene care vizează punerea în valoare a acestui obiectiv, se arată într-o informare transmisă, joi, de biroul de presă al Primăriei Galaţi.
Potrivit sursei citate, au fost investigate mai multe puncte din zona Castellum-ului şi a Castrum-ului în vederea valorificării vestigiilor arheologice. În zona Castellum a fost realizată o secţiune magistrală până la baza promontoriului Tirighina. Au fost descoperite o serie de elemente cu privire la evoluţia sitului arheologic şi au fost puse în evidenţă urmele unei palisade configurate prin două rânduri de stâlpi de lemn, acest sistem defensiv aparţinând etapei romane timpurii, respectiv faza de pământ a fortificaţiei.
În spatele acestei linii de apărare a fost descoperită amprenta la sol a unui pilon construit din piatră, de formă patrulateră, aparţinând probabil unui turn de apărare. Panta promontoriului a fost amenajată în epoca romană, în cel puţin două terase, cea de la baza dealului fiind nivelată cu un strat consistent de resturi de construcţie, provenite probabil din edificiile dezafectate aflate în Castellum, dacă nu chiar din zidul de incintă al Castellum-ului, aşa cum pare să dovedească un fragment masiv de parament găsit în poziţie secundară. Acest ultim aspect proiectează o ipoteză nouă legată de momentul dezafectării zidului de incintă al Castellum-ului, respectiv odată cu ridicarea noii fortificaţii de tip Castrum (sec. III, p. Chr).
Tot în zona Castellum au fost continuate cercetările din anul 2017, efectuate în două secţiuni arheologice unde au fost descoperite două locuinţe romane din secolul III p. Chr.
În zona Castrum a fost descoperit unul din şanţurile de apărare aferente acestui sistem defensiv. Şanţul foarte bine păstrat are o configuraţie impresionantă - o deschidere în zona superioară de opt metri şi o adâncime maximă de 3,8 metri.
În ambele sectoare de cercetare arheologică au fost descoperite numeroase materiale arheologice: ceramică, monede, o fibulă din bronz, obiecte cu întrebuinţări diferite din bronz şi fier, toate acestea, alături de patrimoniul arheologic descoperit în campania din anul 2017, urmând a fi valorificate în cadrul muzeului de sit ce va fi construit în cadrul proiectului.
Cel mai important sit de epocă romană din sudul Moldovei, situl arheologic Tirighina - Barboşi, va fi pus în valoare de către Primăria municipiului Galaţi, care a semnat, în acest scop, la începutul acestui an, cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, un contract de finanţare cu fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, în valoare de 15.416.890,99 lei, din care asistenţa financiară nerambursabilă reprezintă 8.583.145,78 lei.
Proiectul va fi implementat până la data de 31.10.2020.
Situl arheologic va fi reabilitat şi pus în valoare, va avea un muzeu de sit şi centru de informare, va găzdui expoziţii permanente şi temporare. Totodată, se vor organiza diferite evenimente: festivaluri, concerte, lansări de carte şi alte acţiuni culturale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News